AdministratieSocial

Drumul național DN 2F Vaslui – Bacău, închis circulației, după ce o viitură a rupt un pod din beton la limita dintre județe

Drumul național DN 2F Vaslui – Bacău este închis circulației, duminică, după ce o viitură a rupt un pod provizoriu din beton la limita dintre județe. Mai multe echipaje de polițiști se aflau în zonă pentru a dirija traficul, conducătorii auto care circulă între cele două municipii reședință fiind întorși din drum.

O viitură puternică pe râul Tutova, care e depășit cota de pericol pe raza comunei băcăuane Plopana, a rupt podul provizoriu din beton de la limita dintre județele Vaslui și Bacău, de pe drumul național DN 2F. În aceste condiții, traficul rutier pe sectorul dintre localitățile Străminoasa (Bacău) și Vladia (Vaslui) a fost închis circulației, duminică, iar mai multe echipe de la Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere lucrau, duminică, pentru refacerea podului.

Practic, două din cele patru casete din beton de 3×3 metri au fost date peste cap de vârful de viitură, iar drumul s-a prăbușit în jurul acestora. Podul provizoriu a fost subdimensionat și nu a putut să preia cantitatea mare de precipitații, în condițiile în care în amonte a plouat peste 90 de litri pe metru pătrat într-un timp relativ scurt”, ne-a declarat directorul Serviciului de Gospodărire a Apelor Vaslui, Gheorghe Chelsoi.

Mai multe echipaje de polițiști au fost trimise în zonă de o parte și cealaltă a podului distrus de viitură, pentru a dirija traficul rutier. Conducătorii auto care circulau între municipiile Vaslui și Bacău erau întorși din drum pe raza comunelor Dragomirești și Plopana. Reprezentanții Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere sperau ca, până la finalul zilei de duminică, podul să fie refăcut astfel încât să poată fi reluat traficul rutier între județele Vaslui și Bacău. (Ionuț PREDA)

Related Articles

Back to top button