Sport

Stadionul Municipal a găzduit weekend-ul trecut Etapa Națională a Gimnaziadei – Olimpiada Gimnaziilor la Oină

Cele mai bune opt echipe de oină la nivel gimnazial și-au dat întâlnire la Bârlad zilele trecute, când au disputat pe Stadionul Municipal etapa națională a Gimnaziadei – Olimpiada Gimnaziilor la Oină.

Au obținut biletele pentru ultimul act, după ce au câștigat faza regională, Școala Gimnazială „Matei Basarab” Turnu Roșu (Sibiu), Școala Gimnazială „Ion Vișoiu” Chitila (Ilfov), Școala Gimnazială Chiuiești (Cluj), Colegiul Tehnic Agricol „Alexandru Borza” Geoagiu (Hunedoara), Școala Gimnazială Gherăești (Neamț), Școala Gimnazială Galicea Mare (Dolj), Școala Gimnazială nr. 1 Curcani (Călărași) și Școala Gimnazială nr. 1 Rîmnicelu (Buzău).

Competiția a fost organizată de Ministerul Educației, în parteneriat cu Federația Română de Oină, Inspectoratul Școlar Județean Vaslui, Primăria Bârlad, Consiliul Local Bârlad, Direcția Județeană pentru Tineret și Sport Vaslui, Liceul Teoretic Mihai Eminescu Bârlad și Asociația Județeană de Oină Vaslui.

La eveniment au participat Sergiu Frangulea, președintele Asociației Județene de Oină Vaslui, primarul Dumitru Boroș, inspectorul școlar Eduard Ursu și reprezentanți ai Federației Române de Oină și ai Comitetului Olimpic Român. Startul primei partide a fost precedat de un moment solemn în care pe teren au răsunat Imnul Național al României și Imnul Jucătorilor de Oină.

Suntem mulțumiți de cum a decurs activitatea de zilele trecute, a fost o competiție frumoasă. Mulțumim Inspectoratului Școlar Județean care a oferit masă și cazare participanților prin Liceul „Mihai Eminescu”, Primăriei și Consiliului Local Bârlad pentru punerea la dispoziție a Stadionului Municipal. Copiii de la toate cele opt echipe au și vizitat sâmbătă Grădina Zoologică. Am fi vrut să participăm mai târziu și la activitățile organizate cu prilejul Zilelor Culturale ale Bârladului, dar ploaia ne-a împiedicat”, a declarat pentru Est News Sergiu Frangulea.

Au avut loc nu mai puțin de 28 de meciuri. Fiecare echipă a jucat cu celelalte șapte și s-au cumulat punctele obținute. Fiecare victorie a fost recompensată cu trei puncte, la meci egal ambele au primit două puncte, iar învinsele au primit câte un punct. Raportul de forțe a fost destul de echilibrat, iar un singur punct a departajat primele patru clasate. Titlul a fost cucerit de reprezentanta județului Neamț, Școala Gimnazială Gherăești, cu 19 puncte. Au completat podiumul Școala Gimnazială nr. 1 Curcani, cu 18 puncte și Școala Gimnazială „Matei Basarab” Turnu Roșu, cu 17 puncte. Echipa clujeană a ratat podiumul pentru un singur punct, cumulând doar 16 puncte. Opt echipe din mediul gimnazial au concurat pentru a reprezenta județul Vaslui la faza zonală. Cea care a obținut acest drept a fost Școala Gimnazială „George Tutoveanu” Bârlad, care a fost eliminată cu greu la faza zonală de echipa nemțeană, la diferență de un punct. Acest lucru arată că bârlădenii pregătiți de profesorul Gigi Popa ar fi putut ocupa zilele trecute un loc pe podium, cu ceva mai multă șansă în faza precedentă.

Câștigătoarea a obținut meritat titlul, însă și următoarele clasate au fost foarte aproape de a câștiga competiția. Diferența s-a făcut în ultima partidă a celor de la Călărași, care au pierdut cu reprezentanta Sibiului și au ratat astfel șansa de a ieși învingători. Oina continuă să aibă adepți și are echipe reprezentative în fiecare județ. Anul acesta a avut loc și prima ediție a Gimnaziadei la fete, desfășurată la Bacău. Există o colaborare excelentă între Ministerul Educației Naționale, Comitetul Olimpic și Sportiv Român (C.O.S.R) și Federația Română de Oină (F.R.O.)”, ne-a mai declarat Frangulea.

Ministerul Educației a asigurat masa, cazarea și transportul, C.O.S.R a dat materiale sportive (mingi de oină) și pentru fiecare participant echipament sportiv (trening, tricou, adidași, geantă). F.R.O a asigurat arbitrajul, diplomele, medaliile și cupele. (George PROCA)

Related Articles

Back to top button