Invatamant

Peste un sfert din absolvenții de gimnaziu din județ au obținut medii sub cinci la Evaluarea Națională

Peste un sfert dintre cei 3.534 de absolvenți de gimnaziu din județ au obținut medii sub cinci la evaluarea națională. Doar opt elevi au fost notați cu media maximă, în timp ce 26 de școlari care au terminat cele opt clase elementare au obținut medii între unu și doi.

Un număr de 2.476 de elevi de clasa a VIII-a care s-au înscris la examenul de Evaluare Națională au obținut medii peste cinci, potrivit primelor rezultate publicate pe site-ul Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Vaslui. În aceste condiții, procentul celor care au trecut peste pragul psihologic, care nu contează la absolvirea la liceu, este de 71.62%.

Comparativ cu anul trecut, avem două puncte procentuale mai mult. Evident că este mai bine, însă ținta noastră este de 80 de procente”, ne-a declarat inspectorul general al ISJ Vaslui, Gabriela Plăcintă.

Însă, nu mai puțin de 26 de absolvenți de gimnaziu au primit medii între 1.00 și 2.00, în timp ce alți aproape o mie de elevi nu au reușit să obțină media finală cinci. La polul opus, există opt elevi care au fost notați cu 10.00 la ambele discipline de concurs, română și matematică. La nivelul județului nostru, din cei peste 3.600 de candidați înscriși în concurs, 77 nu au mai ajuns la examenul susținut în prima jumătate a săptămânii trecute.

Absolvenții de gimnaziu care au susținut examenul de Evaluare Națională au avut posibilitate să depună contestații pe 26 iunie, în intervalul orar 16.00-20.00. Rezultatele finale la Evaluarea Națională 2017 se vor publica pe EDU.ro, vineri, 30 iunie. (Ionuț PREDA)

Related Articles

Back to top button