49 de UAT-uri din județul Vaslui vor primi bani la echilibrarea bugetelor locale
de Dănuț CIOBANU
Repartizarea către UAT-urile din județ a fondului din impozitul pe venit pe anul 2019 se va face în cadrul ședinței extraordinare a Consiliului Județean (CJ) Vaslui, care va avea loc miercuri, 4 septembrie 2019.
Suma rămasă în fondul la dispoziția CJ Vaslui pentru echilibrarea bugetelor locale este de 7,59 milioane lei. Conform proiectului de hotărâre, vor primi bani un număr total de 49 UAT-uri, sumele repartizate fiind cuprinse între 50 și 900 mii lei.
Consiliul Județean Vaslui va aproba în ședință extraordinară cea de a patra echilibrare a bugetelor locale. Proiectul de hotărâre are la bază adresele unităților administrativ-teritoriale, prin care solicită fonduri în vederea asigurării cheltuielilor de funcționare, până la finele exercițiului bugetar. De asemenea, edilii mai cer fonduri pentru finalizarea obiectivelor de investiții, precum și pentru cofinanțarea proiectelor aflate în derulare în acest moment.
Fondul la dispoziția CJ Vaslui, care reprezintă 7,5% din impozitul pe venit estimat a se încasa la bugetul stat în anul 2019, se repartizează pentru: susținerea programelor de dezvoltare locală; susținerea programelor de infrastructură care necesită cofinanțare locală; cheltuieli de funcționare pe care UAT-urile nu le pot finanța din venituri proprii și din sume defalcate din TVA pentru echilibrarea bugetelor.
Cum s-au repartizat banii?
La începtul acestui an, CJ Vaslui a avut la dispoziție din impozitul pe venit suma de 28.492 mii lei, care se repartizează integral comunelor, orașelor și municipiilor.
Prima repartizare de fonduri a fost operată în cursul lunii aprilie, când 13 UAT-uri care au primit în total suma de 4.300 lei pentru a-și putea închide bugetele pe anul 2019. Tot din fondul la dispoziția CJ-ului, alte două UAT-uri au primit suma totală de 518 mii lei: Dragomirești – 401 mii lei și Boțești – 117 mii lei.
La a doua repartizare de fonduri, aleșii locali urmau să repartizeze în total suma de 11.700 mii lei, pentru un număr de 39 UAT-uri. În urma amendamentelor depuse și aprobate, pe lângă cele 39 de UAT-uri au mai primit sume de bani și municipiul Bârlad – 500.000 lei, Bogdana – 100.000 lei, Grivița – 100.000 lei, Deleni – 100.000 lei și Vulturești – 100.000 lei.
Nu în ultimul rând, în cursul lunii iulie 2019, CJ Vaslui a repartizat pentru a treia oară sume de bani din fondul la dispoziție pentru 17 UAT-uri. Au primit sume următoarele UAT-uri: Arsura – 50 mii lei, Bogdănești – 350 mii lei, Delești – 100 mii lei, Drînceni – 250 mii lei, Duda Epureni – 200 mii lei, Epureni – 200 mii lei, Laza – 100 mii lei, Munteni de Jos – 150 mii lei, Oșești – 300 mii lei, Poienești – 100 mii lei, Ștefan cel Mare – 200 mii lei, Vulturești – 127 mii lei, Zorleni – 500 mii lei, Ciocani – 300 mii lei, Banca – 250 mii lei, Miclești – 200 mii lei și Bogdana – 100 mii lei.