O asistentă de la Spitalul „Elena Beldiman” din Bârlad lasă „Amprente” în poezie
Pasionată de mică de versuri, Corina Zupcău a oferit în dar publicului bârlădean o selecție din zecile de poezii pe care le-a creat în ultima jumătate de an, în prima carte pe care a publicat-0 până acum.
Volumul intitulat „Amprente. Se poartă… Poezia”, dedicat fiului său, Andrei, volum apărut la editura bârlădeană „Sfera”, a fost lansat de curând la Centrul „Mihai Eminescu”.
I-au fost alături, în ziua lansării, familia, prietenii, unii veniți în vacanță din străinătate, dar și membrii Cenaclului „Mihai Eminescu”, de la Centrul Cultural cu același nume.
Autoarea a declarat că nu a crezut niciodată că va scoate un volum de poezie, dar că și-a dorit acest lucru. Iubește de mică literatura și, pentru că a vrut să devină actriță, a citit în adolescență foarte multă literatură de calitate. Hazardul a făcut ca primul său volum de versuri să fie publicat la vârsta de 52 ani.
„Într-un moment emoțional în care am fost cuprinsă de relaxare am reușit să scriu cu mare ușurință poezie. Se întâmplă acest miracol din luna februarie. Totul a curs de la sine, dar cel mai greu a fost nu să compun, ci să selectez poeziile și să le pun într-o anumită ordine, astfel încât cartea să aibă o anumită structură. Cred că cei care îmi vor citi versurile se vor regăsi în ele. Am dorit să transmit direct mesajele în poezii nu prea lungi, care să nu obosească cititorul. Este o carte în care promovez iubirea pentru viață, pentru aproapele nostru și pentru Dumnezeu. E o carte ușoară, cu mesaje clare, în care sunt și poezii în vers alb dar și poezii cu rimă.”, a spus Corina Zupcău.
Cea care i-a prezentat cartea este scriitoarea Dorina Stoica. Aceasta este, de altfel, cea care a impulsionat-o pe autoarea fără curaj să-și publice versurile.
Corina Zupcău obișnuia să posteze destul de frecvent pe pagina de facebook poezii ale sale încercând încet, încet să își bucure prietenii cu versurile cât se poate de umane. Și-a surprins astfel și pacientele care veneau la cabinetul ginecologic din Policlinica spitalului, acolo unde Corina este asistență medicală. Aceleași paciente au fost plăcut impresionate când, într-o librărie din oraș, au văzut pe una din cărți fotografia și numele Corinei Zupcău.
Începutul a fost mai greu, dar suntem convinși că asistenta – scriitoare a prins curaj și că volumul „Amprente” nu va rămâne singurul volum de poezie pe care îl va publica talentata și inimoasa poetă. (Mihaela NICULESCU)