Social

Localnicii vor fi chemați să ajute armata și poliția în caz de stare de urgență sau asediu

Muncă în interes public și nu asistat de pe margine la intervențiile polițiștilor și jandarmilor, în localitățile în care se declară starea de asediu sau de urgență.

Asta prevede un proiect adoptat recent de Camera Deputaților și care prevede schimbarea unor aspecte legislative care țin de situațiile de criză.

Concret, e vorba despre cazurile în care, într-o anumită localitate sau regiune, se instituie starea de asediu sau starea de urgență. În aceste situații, armata și poliția vor putea chema persoanele apte de muncă să lucreze în interesul comunității. Nici rezerviștii din armată nu au fost uitați, aceștia vor putea fi puși și ei la treabă.

Nu de puține ori s-a întâmplat ca, în urma ploilor abundente, jandarmii să fie solicitați să intervină în anumite localități, pentru a limita efectele inundațiilor, iar sătenii, apți de muncă, îi priveau de la cârciumile din sat cum muncesc la căratul de saci cu nisip și la transportarea animalelor.

“Instituțiile cu atribuții în domeniul apărării, ordinii publice și securității naționale pot concentra rezerviști pentru instruire și îndeplinirea unor misiuni sau pot chema persoane fizice apte de muncă pentru prestări de servicii în interes public.”, se arată în documentul care, pentru a intra în vigoare, trebui promulgat prin decret prezidențial.

Tot atunci când se declară stare de asediu, autoritățile vor putea rechiziționa diverse bunuri, adică să le ia de la populație pentru a le folosi în interesul public. Totuși, bunurile vor fi restituite sau se vor acorda despăgubiri după ce starea de urgență va fi ridicată.

Potrivit Ordonanței de urgență nr. 1/1999 privind regimul stării de asediu și regimul stării de urgență, starea de asediu și starea de urgență sunt măsuri excepționale care se instituie în cazuri determinate de apariția unor pericole grave la adresa apărării țării și siguranței naționale sau a democrației constituționale ori pentru prevenirea, limitarea și înlăturarea urmărilor unor dezastre.

Starea de asediu se poate institui pe o perioadă de cel mult 60 de zile, iar starea de urgență, pe o perioadă de cel mult 30 de zile.

După promulgarea de către șeful statului, proiectul va fi publicat în Monitorul Oficial. (Mara GRIGORIU)

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button