Social
Demonstrație de cai putere pe două roți, cu motocicliștii polițiști
Peste 50 de motociliști din întreaga țară au participat, la sfârșitul săptămânii, la cea de-a doua editie a Conferinței Naționale Blue Knights Romania, un eveniment organizat la Vaslui și dedicat iubitorilor de cai putere pe două roți care îmbracă ori au purtat haine de polițiști. Pe lângă discuțiile purtate în cadrul celor trei zile de întâlnire, motociliștii cu veste albastre au făcut și o paradă pe principalele artere din Vaslui, din program nelipsind vizitarea orașului și relaxarea în aer liber, la un mic și o bere.
Municipiul Vaslui a fost, timp de trei zile, capitala motociliștilor polițiști din România, datorită evenimentului organizat de Blue Knights Romania IV. În fapt, iubitorii de cai putere pe două roți care fac parte din structurile de aplicare a legii și-au dat întâlnire, din toate zonele țării, la cea de a doua ediție a Conferinței Naționale Blue Knights Romania. Pe lângă membrii clubului cu tradiție în întreaga lume, la parada desfășurată pe străzile din municipiul Vaslui au participat și motociliști din județul nostru.
”Prin astfel de evenimente, încercăm să aducem Vasluiul pe harta motociclismului. Suntem bucuroși pentru că, alături de noi, sunt și ceilalți motociliști din județ.”, a declarat președintele Filialei Moldova a Blue Knights Romania IV, Mirel Ciobotariu.
Aflată la început de drum, filiala regională Moldova, condusă de la Vaslui, numără 11 membri, din care 7 sunt din Vaslui.
Clubul Blue Knights, uniformă de polițist și pasiune pentru două roți
Blue Knights este clubul politiștilor motocicliști în care, la nivel mondial, colegialitatea uniformei de organ al legii este completată de frăția pasiunii pentru două roți. Organizația s-a înființat în 1974, în Statele Unite ale Americii. Membrii acestui club se deosebesc de majoritatea motocicliștilor prin vestele albastre/bleumarin cu inscripția Blue Knights și patch-ul cavalerului albastru. În România, Clubul Blue Knights are șapte chaptere (filiale), cel de al patrulea având sediul în Vaslui. (Ionuț PREDA)