InvatamantSocial

Municipiul Bârlad va fi gazda unui simpozion dedicat adolescenților

de Dănuț CIOBANU

Luni, 23 septembrie 2019, în municipiul Bârlad va avea loc un simpozion dedicat problematicii adolescenților. Evenimentul este organizat de Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului Vaslui și face parte dintr-un proiect care se derulează la nivel național, intitulat “Adolescenții încotro?”.

Simpozionul de la Bârlad este organizat în parteneriat cu Federația Internațională a Comunităților Educative – Filiala România, la activități urmând să participe delegații din toate județele Moldovei.

Ionel Ștefănică Armeanu, directorul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Vaslui, a spus că fiecare delegație județeană va fi formată din doi adulți și trei copii.

„Vrem să fie o dezbatere la care să participe în primul rând copiii și să fie abordate o serie de situații specifice. Este vorba despre problemele cu care se confruntă tinerii la vârsta adolescenței, petrecerea timpului liber, preocupările pe care le au adolescenții etc. În calitate de oaspeți, delegația instituției noastre va fi mai mare, formată din cinci copii și mai mulți adulți”, a spus Ionel Ștefănică Armeanu.

Scopul proiectului este conștientizarea și mobilizarea societății civile în abordarea, reducerea și rezolvarea problemelor cu care se confruntă adolescenții din România. Astfel, se dorește reducerea impactului violenței sociale, în familii, școli și comunități; dezvoltarea stimei de sine; dezvoltarea și promovarea abilităților de comunicare; prevenirea comportamentelor de risc (consum alcool, tutun, droguri, jocuri de noroc) etc.

La nivel național, proiectul se desfășoară în perioada iunie 2019 – noiembrie 2020. În perioada iunie 2019 – iunie 2020 vor avea loc dezbateri și acțiuni la nivel local, județean și regional, iar în perioada septembrie – octombrie 2020 vor avea loc la București dezbateri naționale care vor culmina cu o conferință națională cu tema “Adolescenții încotro?”.

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button