Scântei între rromi și primarul bârlădean, la audiențele organizate de prefectul județului
Discuții aprinse ieri, la primăria Bârlad, unde a avut loc o sesiune extraordinară de audiențe a prefectului, alocată în exclusivitate rromilor din oraș. Scandalul s-a iscat de la faptul că mulți locatari ai locuințelor sociale din Bârlad au fost dați în judecată de primărie pentru neachitarea la timp a datoriilor și sunt la un pas de a fi evacuați.
Întâlnirea, la care au participat primarul Dumitru Boroș și viceprimarul Roxana Feraru, s-a desfășurat în cea mai mare parte sub imperiul scandalului. Au fost zgomotoase nu doar dialogurile între rromi și primar, dar și dialogul între edil și Sorin Răducanu, președintele Partidei Rromilor Bârlad. Nu de puține ori, Prefectul Eduard Popica a fost nevoit să ridice tonul pentru a calma spiritele.
Dumitru Boroș i-a reproșat consilierului local Sorin Răducanu că încurajează ilegalitatea în rândul membrilor comunității de rromi, iar Sorin Răducanu în replică, i-a spus că în calitate de primar trebuie să caute soluții la problemele rromilor, mulți dintre ei nedreptățiți. Cei mai mulți din cei 50 de rromi veniți ieri în audiență i-au explicat prefectului problema lor cea mai complicată, neprelungirea contractelor de închiriere a locuințelor, de către primărie, dar și lipsa de interes a edilului de a le repartiza o locuință socială sau un loc de casă. Deși știe foarte bine că numărul locuințelor sociale este inexistent, nefiind ridicată nici o locuință în mandatul său, Dumitru Boroș, le-a solicitat rromilor să depună o cerere pentru locuință socială și toate actele necesare în acest caz. Unii dintre cei prezenți i-au amintit că au de ani de zile cereri și pentru loc de casa și pentru locuință, dar au fost ignorați.
Ioana Panainte este una dintre persoanele care a depus cerere încă din 2011, dar nu a primit nici loc de casă, nici locuință. Atât ea cât și soțul ei lucrează și ar fi putut suporta cheltuiala cu o locuință, sau cu construirea unei căsuțe, dar nu li s-a dat nicio speranță. Sătulă să fie dusă cu vorba, Ioana Panainte a strigat în gura mare, la întâlnirea de ieri, ce i-ar fi spus Dumitru Boroș, într-una din zile: „ Primarul mi-a spus că nu are ce să-mi facă, n-are locuință și chiar vorbe grele, să-mi iau copiii și să mă omor.”
Cei mai nemulțumiți sunt rromii care din cauza datoriilor neachitate la timp, au fost dați în judecată și așteaptă evacuarea. Acum, aproape toți sunt la zi cu plata chiriei, dar procesele sunt pe rol și aproape de a fi dați afară pentru că și-au achitat datoriile mai târziu decât prevede legea. Din cauza acestui lucru, contractul de închiriere nu a mai fost prelungit, și evacuarea ar fi iminentă. Unii rromi însă, spun că deși și-au achitat datoria până la data limită, cei de la Spațiul Locativ nu le-au mai prelungit contractul. Probleme întâmpină și rromii care locuiesc în spații ale căror titulari sunt arestați. În acest caz e nevoie de procură de la titular, autentificată de notar, pentru prelungirea contractului. Rromii invocă lipsa banilor pentru a plăti notarul, numai că altfel nu au nici o șansă de prelungire a contractului.
Sorin Răducanu a insistat asupra necesității reînnoirii contractului doar pe baza unei declarații pe propria răspundere, dar reprezentanții primăriei spun că fără autentificarea notarială nu pot folosi declarația pentru reînnoirea contractului.
Pe acest subiect au avut loc discuții aprinse, iar în cele din urmă, rromii au înțeles că e nevoie de semnătura notarului, la care declarația pe propria răspundere a titularului poate ajunge prin intermediul avocatului. Au înțeles, se pare, că taxa notarială va trebui achitată de cei tolerați în spațiul locativ respectiv.
Problemele rromilor sunt complicate pentru că o parte dintre ei nu au niciun loc de muncă și se descurcă destul de greu doar cu alocațiile copiilor. Deși chiria este una rezonabilă (50 lei /lună), pentru mulți suma este foarte mare. Chiar și pentru cei care au o slujbă.
„Eu lucrez la CUP și am cerut să mi se oprească pe statul de plată chiria, dar nu au vrut. Acum sunt propus pentru evacuare. Am copii, unde să mă duc? Oamenii au datorii între 500 lei și 250 lei, se vor strădui să le plătească în rate. Autoritățile nu vor. Se pare că urmăresc să ne dea afară.”, ne-a declarat Torel Năstase.
La audiența de ieri, reprezentanții primăriei le-au pus în vedere rromilor că instituția nu poate acționa ilegal, de vreme ce, din cauza datoriilor, nu le-a mai fost prelungit contractul de închiriere. Aceștia le-au amintit rromilor că în unele cazuri contractele nu au mai fost reînnoite de trei ani și că din acest motiv au fost dați în judecată pentru evacuare.
Rromii sunt speriați de ordinele de evacuare pentru că nu au nici o altă alternativă pentru a sta într-o locuință, deși spun ei, au făcut eforturi mari să își achite datoriile, inclusiv penalitățile.
Primăria rămâne fermă pe poziție și spune că nu poate prelungi un contract expirat de luni de zile. Rămâne de văzut cum vor gestiona autoritățile problema contractelor de închiriere a locuințelor rromilor din blocul C.F.R., din blocul de pe strada Alexandru Vlahuță sau de la căsuțele de pe strada Grigore Ignat.
Rromii au reproșat primarului că în trei ani de zile, de când se află în fruntea primăriei, nu a trecut nici o dată să facă o vizită la imobilele de pe strada Căpitan Grigore Ignat. Acoperișurile și prispele nu au mai fost reparate de pe timpul primarului Constantinescu, canalizarea refulează frecvent, iar gândacii și șobolanii așteaptă deratizarea. Dacă în privința legalității șederii în chirie a rromilor, vina este a rromilor, în privința neglijenței administrative, vina aparține în exclusivitate, primăriei. (Mihaela NICULESCU)