PoliticSocial

Puterea și opoziția din CJ Vaslui se acuză reciproc că introduc biserica în jocul politic

de Dănuț CIOBANU

Alocarea de ajutoare financiare unor parohii a provocat scandal în Consiliul Județean Vaslui. Consilierii din opoziție au acuzat conducerea județului că dă bani la biserici pentru ca preoții să ceară enoriașilor să voteze cu PSD-ul. Șefii CJ-ului au replicat că nu au cerut niciodată preoților să se implice în campaniile electorale, precizând că bisericile nu sunt ale unui partid politic. În ciuda conflictului de opinie, hotărârea de ajutorare a unor unități de cult a fost adoptată în unanimitate.

Apropierea campaniei electorale pentru prezidențiale, dar și a alegerilor locale și parlamentare din anul viitor, a reaprins disputele din Consiliul Județean (CJ) Vaslui. Proiectul de hotărâre privind alocarea unor ajutoare financiare mai multor parohii a dat prilejul consilierilor din opoziție să acuze PSD-ul că își face campanie electorală cu banii publici. Consilierul Gheorghe Viziteu a spus că pentru sprijinirea cultelor sunt alocate o serie de fonduri nerambursabile pentru activități nonprofit, iar bisericile care doresc finanțare pot depune proiecte în acest sens. Dumitru Buzatu, președintele CJ Vaslui, a răspuns că respectivele fonduri se alocă doar pentru asociații și fundații, pe când ajutoarele financiare pot fi alocate direct parohiilor care cer ajutor.

„Cererea este a parohiei și nu are legătură cu culoarea politică a administrației locale din acel UAT. Pentru orice parohie, biserică sau mănăstire care ni se adresează noi examinăm cererea și în limitele financiare acordăm acest ajutor. Bisericile nu sunt ale unui partid politic. Mai avem în așteptare solicitări și de la alte parohii, care trebuie să își completeze dosarele pe care le depun la noi. Nu avem criterii politice când sunt solicitări de la biserici, indiferent de cultele care sunt recunoscute legal”, a răspuns Dumitru Buzatu.

Liviu Iacob, consilier, a fost mai tranșant în expunerea punctului de vedere și a acuzat conducerea CJ-ului că atrage preoții în campania electorală: „Dumneavoastră dați bani din bugetul CJ Vaslui, iar la sfârșitul slujbei preotul are o discuție cu enoriașii. Le spune preotul că PSD a ajutat biserica cu bani și, atunci, hai să-i ajutăm și noi pe ei!”.

Dumitru Buzatu a răspuns că nu a cerut preoților ca la finalul unei slujbe să pronunțe astfel de fraze, iar acuzele aduse sunt neîntemeiate: „Nu vă faceți un serviciu susținând astfel de lucruri. Și pentru a nu mai avea acest gen de discuții, voi face un inventar pe toate proiectele, pentru a arăta de câte investiții au beneficiat primăriile din județul Vaslui care nu sunt cu primari PSD”.

Bani pentru mai multe parohii

La ultima ședință a CJ Vaslui, mai multe biserici au beneficiat de un ajutor financiar de la bugetul județului. Astfel, Parohia Pochidia a primit un sprijin financiar în valoare de 50.000 lei, pentru finanțarea lucrărilor de construire la Biserica ortodoxă «Adormirea Maicii Domnului». Valoarea devizului lucrărilor rămase de executat este de 258.889 lei. De asemenea, Mănăstirea «Sfântul Voievod Ștefan cel Mare», din comuna Miclesti, a primit un ajutor financiar în valoare de 29.000 lei pentru achiziția unei centrale termice și combustibil. Pentru parohia Crîng, din comuna Ciocani, a fost alocată suma de 71.000 lei, pentru executarea lucrărilor de întreținere la biserica parohială. Valoarea totală a solicitării din partea bisericii este de 83.316 lei. Parohiei Rediu, din municipiul Vaslui, a primit un sprijin financiar în valoare de 26.000 lei, pentru executarea lucrărilor de consolidare și reparații capitale la biserică. Valoarea devizului lucrărilor rămase de executat este de 37.800 lei.

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button