Reprezentanții echipei manageriale a Spitalului Municipal de Urgență „Elena Beldiman” din Bârlad, prezenți ieri la ședința Consiliului Local Bârlad, au dat dovadă de un nivel de ridicol și penibil dezarmant, jucând prost o piesă necredibilă chiar și pentru un copil de școală generală.
La mapa consilierilor se aflau două petiții trimise Ministerului Sănătății de către două foste angajate ale spitalului, un operator calculator și o infirmieră, petiții pe care Ministerul le-a trimis spre rezolvare Consiliului Local.
Daniela Borș, managerul spitalului și Vladislav Afteni, coordonatorul medical, cei care „taie și spânzură” în spital, păreau că sunt la eșafod, livizi la față, știind că nu au ce replici și ce răspunsuri să dea la întrebările incomode, dar pertinente, ale consilierului, Adrian Todireasa.
Todireasa a dorit un punct de vedere al conducerii spitalului pe parcursul ședinței, dar președintele de ședință, consilierul așa-zis independent Bogdan Sârbu (angajat al spitalului și apropiat al lui Afteni), i-a cerut să discute acest subiect la punctul ”Diverse”. Desigur, nu la fel de intransigent s-a dovedit Sârbu și în cazul propriilor sale divagări, care nu au niciodată legătură cu neregulile de la spital, ca și cum nu ar ști de existența acestora.
Punctul ”Diverse”, care este, de regulă, ultimul pe ordinea de zi a ședințelor de consiliu, a dovedit cât interes manifestă Boroș și oamenii lui de partid, față de abuzurile din spital. Primul care a „spălat putina” a fost chiar primarul care, imediat ce a ieșit din sală, i-a ordonat supusului său direct, Tudor Costel (traseist politic și autor de rime în timpul programului de lucru) să-i scoată din sală ”discret” pe toți consilierii PNL. Cu excepția Elenei Monu și a lui Mihai Ardeleanu, niciunul dintre liberali nu a fost curios să afle ce spune colegul lor de partid Adrian Todireasa.
La întrebările adresate de cel mai independent consilier la ora actuală, Adrian Todireasa, reprezentanții conducerii de la „Beldiman” au dat jumătăți de răspunsuri, unele neadevărate, sau pur și simplu nu au dat niciun răspuns.
Todireasa a vrut să afle dacă șefii de secție au dat concurs pe post, știut fiind faptul că majoritatea șefilor de secție au fost numiți și au rămas pe post de ani de zile, contrar legii.
Managerul Daniela Borș i-a răspuns scurt că au fost organizate concursuri pentru ocuparea posturilor de șefi de secție, dar nu și când și în ce mandat. Întrebată de ce la spitalul bârlădean nu există director medical, ci coordonator medical, răspunsul managerului a fost în doi peri: „Pentru că nu s-a înscris nimeni la concurs”.
De câte ori Spitalul „Beldiman” a organizat concurs pentru ocuparea postului de director medical și când o fi dat anunț în revista „Viața medicală” pentru acest post, cât și pentru posturile de șefi de secție?
Am dori să aflăm și noi răspunsul, la fel cum ar vrea să știe și consilierul Adrian Todireasa și toți oamenii de bună credință, cadre medicale sau pacienți, și chiar Ministerul Sănătății.
„ Am rămas consternat de modul în care s-a desfășurat ședința de consiliu de luni. Pe tot parcursul celor trei ore și jumătate, consilierul Liviu Luca m-a apostrofat și mi-a adus jigniri referitoare la viața personală și profesională. Am rugat președintele de ședință să se consemneze acest lucru în procesul verbal. Bogdan Sârbu, președintele de ședință a fost de acord cu acest lucru, în schimb nu m-a lăsat să iau cuvântul. Nici atunci când am adus în discuție faptul că directorii a două școli au fost amendați pentru lipsa autorizației ISU la sălile de sport de la Colegiul „Cuza” și Școala „George Tutoveanu”. Autorizațiile nu au fost emise din cauza lipsei documentației de construire a sălilor. Primăria, care a fost sesizată în nenumărate rânduri, le-a spus directorilor că documentația nu se mai găsește în arhivă, dar a dat de înțeles că nu are oameni care să se ocupe de căutarea ei. Am fost blocat și în momentul în care am cerut conducerii spitalului să îmi spună dacă șefii de secție au dat concurs pe post și de ce spitalul nu are un director medical după trei ani de când este condus de actuala echipă. Mi s-a comunicat că nu este oportun să vorbesc decât la ultimul punct : <<Diverse>>. Erau probleme importante de lămurit, mai ales cazul celor două foste angajate care au fost date afară abuziv. Am așteptat să vorbesc la final, la capitolul <<Diverse>>, însă nici unul dintre aceste subiecte nu a fost dezbătut în plen pentru că, rând pe rând, consilierii PNL au ieșit din sală. Mă simt nevoit să cer în scris conducerii spitalului răspunsuri la întrebările adresate, inclusiv la cele legate de petițiile trimise de Ministerul Sănătății către Consiliul Local, spre rezolvare. În calitate de membru al Consiliului Local am acest drept, dar și ca cetățean obișnuit al acestei țări, în baza Legii 544/2001, privind accesul la informații publice.”, a declarat la finalul ședinței de Consiliu, Adrian Todireasa.
Echipa managerială de la „Beldiman” și-a dat încă o dată cu stângul în dreptul, chiar dacă beneficiază de protecția primarului, care a pus-o în funcție. A manifestat lipsă de transparență în fața unui întreg Consiliu Local, așa cum face de trei ani de zile față de bârlădeni și față de cotidianul Est News, singurul ziar local care are curajul de a dezvălui abaterile grosolane care au loc în spitalul bârlădean.
Intimidarea angajaților este deja o politică a echipei manageriale, iar salariații s-au săturat să li se pună „pumnul în gură”. Luni, la raportul asistenților șefi, mai marii spitalului au încercat să le bage mințile în cap, somându-i pe angajați că vor fi dați afară dacă vor vorbi cu reporterii Est News. Atitudinea a stârnit revoltă în rândul medicilor și asistenților medicali, care cunosc mai bine decât șefii lor că legile țării primează în fața unui regulament de ordine interioară. (Mihaela NICULESCU)