Părinții vasluieni contrazic datele de la Statistică: educația copiilor nu costă 15 lei pe lună, ci de zeci de ori mai mult
Indignare maximă în rândul vasluienilor pentru care, lună de lună, a-și trimite copiii la școală înseamnă a cheltui sume cu două sau chiar trei zerouri. Deși, teoretic, educația este gratuită, părinții sunt cei care trebuie să plătească toate costurile suplimentare pentru culegeri, caiete de lucru, produse de igienă și de curățenie, și altele asemenea care fac mediul școlar mai sigur din punct de vedere al sănătății elevilor și mai plăcut.
Câți bani cheltuie lunar o familie pentru educația copiilor? E o întrebare la care Institutul Național de Statistică (INS) a găsit un răspuns pe care sute de părinți din județul Vaslui îl pot contrazice cu chitanțe. INS a calculat cheltuielile lunare dintr-o gospodărie din România, aferente semestrului II din 2019, incluzând aici și momentul începutului noului an școlar. Potrivit datelor oficiale, aceste cheltuieli au ajuns la 2.413 lei, iar 0,6% reprezintă bani pentru educație, adică aproape 15 lei. O sumă ridicol de mică în comparație cu realitatea din buzunarul fiecărui părinte.
Legea spune că învățământul este gratuit în România, însă gratuitatea educației din sistemul public există doar în teorie. Lista de cheltuieli suplimentare pe care le suportă fiecare părinte începe cu uniforma și echipamentul pentru sport, continuă cu manualele, culegerile, caietele de lucru și rechizitele, după care urmează gustarea copilului pe durata programului de școală, dar și transportul între casă și școală.
La toate acestea, al căror cost variază în funcție de posibilitățile și preferințele părinților, se adaugă fondul clasei sau al școlii. Prevederile legale le permit părinților să strângă bani și să-i folosească în interesul școlii, însă este ilegal ca profesorii să ceară sau să propună asemenea strângeri de fonduri. Totuși, în urma ședințelor cu părinții, rezultă frecvent necesitatea de a acoperi toate neajunsurile: de la jaluzele, cretă și coli de hârtie, până la imprimantă sau chiar mobilier. Părinții care vor să-și vadă copiii învățând într-un mediu decent nu stau pe gânduri și contribuie atât cât trebuie.
Majoritatea părinților afirmă, însă, că nu sunt consultați cu privire la destinația banilor din fondul clasei sau că nu le este raportat cum a fost folosit acesta. Mai mult, implicarea copiilor în deciziile referitoare la destinația fondului clasei este extrem de redusă.
„De la începutul anului școlar, nu exagerez, am cheltuit mai mult de un salariu pentru cei doi copii, unul de școala generală și altul de liceu. Nu vorbesc de pregătirea cu haine și încălțări noi, ci mai ales de banii care s-au dus pe rechizite și pe cărți și caiete. Sălile de clasă arată bine, dar de strâns, se strânge încă fondul clasei pentru cheltuieli diverse, nu știu să vă spun exact. Dacă tragem linie și adunăm, lunar se duc undeva la 500-600 lei pentru școală și lucruri legate de școală. La unele mai facem economie, la educația copiilor nu ne lasă inima!”, a spus o bârlădeancă pentru Est News.
Alte cheltuieli apar în plus pentru plata meditațiilor la materiile școlare, precum și pentru programele de școală după școală, atât în cazul elevilor de gimnaziu, cât și în cazul celor de liceu. Un studiu al organizației Salvați Copiii arăta, anul trecut, că educația copiilor îi costă pe părinți, în medie, peste 3.000 lei pe an. (Mara GRIGORIU)