Ana Sârbu a fost înmormântată ieri. Bârlădenii au pierdut un om bun și generos

Zeci de bârlădeni au venit ieri la Biserica „Sfântul Ioan” din oraș, pentru a-și lua adio de la Ana Sârbu, prietena, colega, omul deosebit de generos care și-a ajutat foarte mulți concitadini.

De ieri, femeia zâmbitoare, plină de viață, optimistă și generoasă care-i întâmpina fie în farmacie, fie în Galeria „N.N. Tonitza”, a plecat în lumea drepților. Așa a vrut Dumnezeu, să o ia la el mai repede și să o scape de suferința trupească și sufletească. Slujba a început la ora 11.00, iar după o oră, cortegiul funerar a pornit spre Cimitirul „Eternitatea”, unde a fost îngropată alături de doctorul Constantin Teodorescu, partenerul său de o viață. Cortegiul funerar s-a oprit câteva minute și în fața Galeriei „N.N. Tonitza”, care a ocupat un loc special în inima sensibilă a Anei Sârbu.

Printre cei care au venit să-și ia rămas bun, din păcate prea puțini față de cât ar fi meritat, s-au aflat colegi farmaciști, membri ai familiei, câți i-au mai rămas, colaboratori ai Galeriilor „N.N. Tonitza”,  ai Centrului Eminescu, dar și ai săptămânalului „Bârladul”, pe care o vreme l-a finanțat, oameni care au prețuit-o mult, printre ei și foști pacienți. Au ținut să o conducă pe ultimul drum oameni care au sprijinit-o, cu care a colaborat: profesoara Oltea Rășcanu Gramaticu, ex-primarul Constantin Constantinescu, Geta Modiga, custodele Centrului Eminescu, Roxana Miron Feraru, viceprimarul orașului, profesor Gabriela Placintă și familia Lupu din Vaslui, una dintre cele mai longevive colaboratoare ale Galeriilor de Artă și ale Centrului Eminescu.

„Se spune că esențele tari stau în sticluțe mici! Nimic mai adevărat în cazul Anei. Corpul ei fragil a avut o inimă mult prea mare. Îmi vor lipsi zâmbetul ei, frumusețea, delicatețea și distincția, caracterul ei, care nu aveau cum să nu fie remarcate”, ne-a declarat pictorul Corneliu Vasilescu, un apropiat al Anei Sârbu.

Fericită, pozitivă, răsfățată, diafană, cochetă, chiar extravagantă, așa era percepută Ana Sârbu de cei din jur. În realitate, le avea pe toate acestea, în afară de un singur lucru, fericire. În timp ce ea ii făcea pe alții fericiți, sufletul ei nu a fost niciodată fericit. Și-a pierdut părinții de timpuriu, după care, din anii ’90, destinul i-a hărăzit o viață zbuciumată, care ar fi putut deveni subiectul unei cărți de succes.

Problemele familiale și cele financiare au lovit-o cumplit, fiind de la an la an mai zdrobitoare și mai greu de gestionat. A avut alături un bărbat puternic tocmai pentru că în spatele lui a stat ea, o femeie și mai puternică. Viața alături de dr. Constantin Teodorescu nu a fost tocmai ușoară. Era un om cu o personalitate vulcanică și uneori era dificilă viața alături de el. Ana l-a idolatrizat pe „Cocolino”, cum îl alinta, și a făcut tot posibilul să țină pasul cu el. De fapt, ea s-a dedicat membrilor familiei, dar și oamenilor pe care-i cunoștea, fie că-i erau apropiați sau nu. A iubit mai mult oamenii decât pe sine.

În memoria bârlădenilor va rămâne ca una dintre cele mai generoase personalități, care a ajutat oameni nevoiași, bolnavi, dar și persoane talentate. A ajutat mulți studenți și elevi, oferindu-le necondiționat bani pentru a-și putea duce visurile mai departe.

„Nu am cuvinte să descriu această doamnă, acest om minunat despre care mă cutremur că vorbesc acum despre ea la timpul trecut. Băiatul meu, Tudor Andrei, a rămas șocat când a aflat cumplita veste. De câte ori venea de la Viena acasă, o vizita pe Ana. Îi purta un respect deosebit pentru că a făcut pentru el ce n-au făcut mulți părinți pentru copiii lor. În urmă cu câțiva ani l-a ajutat cu sume importante, pe timpul când era student la Academia Regală de Muzică din Londra. Au fost niște sume care și astăzi sunt impresionante, darămite acum câțiva ani. Sufletul ei a simțit că trebuie să-l ajute. Aprecia oamenii talentați și speciali, ea însăși fiind un om special.”, a mărturisit îndurerat profesorul Dorel Andrei.

A ajutat cât a putut

A ajutat enorm foarte multă lume, dar ea nu a cerut nimănui ajutorul. Nici atunci când trecea prin momente grele, cumplite chiar. A mers mai departe demnă, fără ca mulți să bănuiască că de fapt, în sinea ei, era nefericită. Lovită din toate părțile, chiar din partea unor oameni foarte apropiați ei, și-a pus de multe ori problema dacă nu cumva bunătatea și generozitatea care o caracterizau nu erau handicapuri într-o lume plină de profitori și lingușitori. A înțeles acest lucru, dar nu putea fi altfel.

Moartea dr. Constantin Teodorescu a fost evenimentul care a declanșat începutul sfârșitului. Devenise vulnerabilă. Nu mai avea omul de lângă ea pe care-l diviniza și care o susținea în toate, cel care se ocupa de Galeria de Artă și de săptămânalul care apărea sub egida Fundației „dr. Constantin Teodorescu”.

A urmat apoi falimentul farmaciilor, a pierdut în scurt timp mulți oameni dragi, fratele, prieteni de o viață, colegi de care era atașată enorm și toate acestea au erodat-o pe interior. Chiar și așa, puternica Ana Sârbu continua să zâmbească, să fie la fel de cochetă, să-i consoleze pe cei aflați în impas, deși boala o rodea tot mai mult. A încercat să continue activitatea culturală de la Galerie, atât cât a putut, ajutată financiar și de Ștefan Constantinciu, care a suportat o parte din cheltuielile de întreținere și cele prilejuite de organizarea evenimentelor. Din păcate, boala începuse încet să-și scoată colții tot mai ascuțiți și, slăbită fizic, a fost nevoită să stea departe de Galerie, până când nu a mai avut forța de a se mai implica în activitatea acesteia.

Contractul pe care Fundația îl avea cu Primăria expiră anul acesta. O rodea faptul că va pierde și singura amintire a vremurilor de altă dată, „copilul” ei în care a investit mulți bani, afecțiune și o parte importantă din viața sa.

„A fost o învingătoare, un exemplu pe care ar trebui să-l urmeze fiecare dintre noi”

A trăit decent și a încercat să țină departe de public problemele ei personale și profesionale. Nici atunci când s-a îmbolnăvit nu voia să-i întristeze pe cei din jur, chiar și apropiaților le spunea că se simte bine, pentru că nu dorea să fie compătimită. A vrut să fie mai aproape de Dumnezeu, simțind cumva sfârșitul, și în postul Sfintei Marii, a fost la biserică unde s-a spovedit și s-a împărtășit.

A plecat atât de discret din această lume nedreaptă către Lumina veșnică, unde își va găsi în sfârșit liniștea. În timpul slujbei de înmormântare de la biserică, a zburat în permanență un fluture mare, alb, care a trecut prin dreptul tuturor celor prezenți, zăbovind mai mult în jurul prietenilor dragi. A fost un semn remarcat de cei care au asistat la slujbă. Ana a rămas delicată până în ultimul moment, dincolo de moarte. Sufletul ei a trecut pe la fiecare din cei dragi sufletului său, pentru a-și lua rămas bun. Într-o zi superbă de toamnă…

Rămas bun și-a luat și Ștefan Constantinciu, omul care i-a fost alături în cea mai întunecată parte a vieții ei, care a impresionat pe toți cei prezenți la

slujba de înmormântare cu un discurs emoționant.

„Oamenii valoroși ai Bârladului s-au cam dus, iar domnișoara Ana Sârbu este unul dintre aceștia, de care ne vom aminti cu drag și respect. Era de o generozitate deosebită, în anumite momente, apocaliptică chiar. Storcea bani de unde avea pentru a-și ajuta semenii, atunci când aveau nevoie. Timp de 12 ani a fost președinta Colegiului Farmaciștilor din județul Vaslui. Iar dacă noi farmaciștii ne desfășurăm activitatea astăzi, la Bârlad, asta i se datorează. Din păcate, suferințele sufletului au fost cele care i-au declanșat boala. Pe tot parcursul perioadei în care a suferit a fost demnă. A luptat cu boala ca un soldat devotat și a sperat până în ultimul moment că o va învinge. A fost o învingătoare, un exemplu pe care ar trebui să-l urmeze fiecare dintre noi. E greu să cuprindem în cuvinte universul Anei Sârbu. A fost, dincolo de realitățile cotidiene, un om visător, iubitor de natură, de sport, de artă și frumos. În ultimul an ne-a dovedit ce înseamnă să fi luptător, fără poticneli, doar cu fruntea sus în așteptarea unei alte confruntări pentru viață.”, a declarat Ștefan Constantinciu. (Mihaela NICULESCU)