Frații care își fac temele pe jos și au parte de rechizite ”pe rând”

de Daniel MICU

Sunt prea multi copii pe care lipsurile ii maturizeaza înainte de vreme! Chipuri si suflete mici brazdate de tristeti mari, care ascund povești dureroase! Pe cinci frați din localitatea Ghermanesti (comuna Dranceni) ii îneacă lacrimile pentru ca merg la școală cu geanta goală. Nu au destule caiete si cărți sau alte rechizite atat de necesare unui elev. Un băiat și patru fete, cu vârste cuprinse între 6 si 18 ani, cunosc prea bine si hidoasa foame, dar nu se plâng pentru ca au parinti iubitori si credinta in Dumnezeu. Familia Radu nu se lasa doborata de greutati, strânge din dinți si se ia la tranta cu viata, visând la un viitor bun.

In desele drumuri prin judet, am cunoscut o familie modestă, dar unita in fata nevoilor, oameni care trudesc sa scape de sărăcie. Din pacate, aceasta si-a facut culcus in casa lor și nu se mai da plecată. Familia Radu din Ghermanesti nu se da bătută, pentru ca vede educația drept singura scăpare din necazuri.

Traiesc din ajutorul social, din alocații si din mici câștiguri sezoniere. Tatal are grija de vacile satului, iar mama, Nicoleta, munceste la „416”, dar și pe la vecini, pentru un banut in plus. Cei cinci copii merg la scoala. Antonia e cea mai mică si are 6 ani, iar fata mai mare e la Liceul Teologic, la Husi. Emanuel are 10 ani, Alina 12, iar Petronela 13. Sunt deștepți foc, vorbareti, sunt educați frumos și modestia ii caracterizează de la mic la mare. Nu isi judeca parintii. Dimpotriva! Vor mai mult de la viata, dar sunt mulțumiți cu ce au si visează ca intr-o buna zi lucrurile se vor schimba.

Fratii scriu pe foi atunci cand nu au caiete, muncesc sa adune un banut pentru o carte, mananca pe săturate la centrul social din sat, sunt cuminți, iar puținul mesei lor il împart cu două mâțe slabanoage si un cățel. Nu au un calculator pentru temele de la școală, dar nici nu indrăznesc sa spere ca vor avea curand. In toata casa e o singura masa, asa ca unii isi fac temele pe pat sau pe jos.

Mama Nicoleta ne asigură ca atata timp cat sunt sanatosi, nimic nu e prea greu. Recunoaste insa ca viata ei, ca si gospodina, ar fi mai usoara daca ar avea un ceaun mai mare pentru mamaliga. In rest, se descurcă. Fața de alte familii amarate pe care le-am intalnit, in cazul lor, diferenta o face educația! „Cand incepe școala, mama ne ia caiete, pixuri, pe rand. Trec si doua saptamani pana avem toti ce ni se cere. Dar avem. Asta e important. Profesorii ne inteleg, ne asteapta pana aducem bani de carti. Chiar anul asta, imi trebuia o carte la romana, iar mama nu reușea să adune. Ca un miracol, a facut rost de bani in ultima clipa: a dat căruța la un om si mi-a dat bani de carte. A fost bine. Au fost si ani cand am scris pe coli până am avut caiete sau am scris la mai multe obiecte pe un caiet. Trebuie sa invatam, sa terminam o scoala, sa avem painea noastra. Ce vrem noi?! Pai, am vrea mâncare, alimente. Nu avem nicio preferinta. Mâncare sa fie, noi nu suntem mofturosi, mâncăm ce e, dar sa fie ceva acolo! Ati vazut frigiderul! De multe ori, mama sta si se uita la noi cand mâncăm. Spune ca ei nu ii e foame. Asa sunt mamele”, spune Petronela, 13 ani.

O familie de pus la rană!

Nicoleta Radu are 46 de ani si e modelul femeii vrednice de la sat, desprinsă parca din carti, care da piept cu greutatile in timp ce lacrimile i se innoada in barba. O mama cu chipul desfigurat de un accident stupid suferit în copilărie, dar isteață, tenace si ambițioasă, isi doreste ca fiul si cele patru fete sa razbeasca in viata.

„Sa faca orice isi doresc sau le poate mintea! Nu ma dau in laturi de la munca, ma las de mâncare si le iau caiete, sa învețe, sa nu fie marginalizați asa cum am fost eu, pentru ca e foarte greu să fii dat deoparte de colegi din cauza sărăciei”, spune femeia.
Parintii trudesc pentru fiecare leu, insa sunt multe zile cand rabda de foame sau nu au bani de o carte sau de un pix.

„Se intampla des sa nu am ce le pune pe masa. Ne bazăm pe fasole, cartofi, iar atunci cand ne lipsesc si astea, inventez o mâncare din faina si ceapă si dam înainte. Avem mare noroc ca li se ofera de la Primarie mese calde la Centrul din sat, dar când ajung acasa, deh…. De fata mai mare e cel mai greu, ea face naveta la oras, pleaca flamanda, se întoarce flamanda. Uneori, gaseste ceva de mâncare, alteori, nu. Facem impreuna. Eu muncesc si pe mult, dar mai ales pe putin, ca stie lumea ca esti sărac și te mai ia in ras… Nu pot sa strâng un ban. Vin acasă de pe dealuri si le incropesc o mancarica, un borș, o mămăligă sau niste turte. Mi se rupe sufletul, copiii mei merita mai mult, însă oricât am munci, eu si sotul meu nu le putem asigura decât un minim necesar. Frigiderul e gol, il ținem in priza doar pentru pastile. Caiete le cumpăr pe rand, cărți, la fel. Iau pe datorie, de la magazin, altfel nu am rezista! Va dati seama, sunt cinci pixuri odata! Un laptop le-ar trebui, pentru ca au teme pe internet. O asteapta pe sora lor mai mare, care are telefon si cauta fiecare informațiile care le trebuie. E greu! Cei patru mici isi iau dimineata cate un pachet de biscuiti, pe datorie, cate 1 leu fiecare, pentru pauze. Dar nu ma las! Ii trimit curați la scoala, ii ajut si ii ascult la lecții. Cu ajutorul lui Dumnezeu, vor reuși in viata!”, ne-a mărturisit Nicoleta.
Dupa ce mănâncă, isi fac crucea, fiecare își strânge farfuria si se pregătesc pentru a doua zi. Alina citeste despre copilărie, despre familie si despre cei din jur. Întrebată cum e viata ei de elevă, daca are tot ce ii trebuie, ma fixeaza cu privirea câteva secunde si izbucnește în plâns. Cate ar spune inima ei daca ar putea vorbi!

Emanuel are doar 10 ani, dar e un barbat in miniatură. „Sa va spun si eu: mie imi trebuia o culegere la romana. De unde bani?! Am luat căruța, am incarcat porumb pentru un om si la urma mi-a platit munca. Cum altfel?! Asa mi-am luat culegerea! Cum cat a costat?! Muuult. 20 lei, adică 200 mii. Dacă aveam mai mult, le luam si fetelor, dar nu am avut! Vi-l prezint pe motanul meu, Costică! Ia’ ce frumos e! Mănâncă de toate: borș cu fasole, mămăligă, orice! E băiat deștept. Face lecțiile cu noi!”.

Cei sapte, traiesc din aproximativ 1.500 lei/luna, la care se adauga alte cateva sute de lei, cat castiga parintii muncind in sat, sezonier. Locuinta lor e saracacioasa, dar foarte curata. Se ajuta unul pe altul, discuta si rezolva toate problemele impreuna. Nicoleta Radu stie ce inseamna sa fii sarac si exclus de cei din jur, insa asta nu i-a stirbit caracterul. Ea isi creste copiii frumos, dupa chipul si asemănarea sa.
Le multumesc ca m-au primit cu atata caldura, ca m-au așezat la masa si mi-au împărtășit povestea lor! A fost o onoare si o bucurie sa descopăr că intr-o lume in continua degradare, mai exista oameni adevărați!