Investiție de peste 14 milioane de lei, pentru extinderea Parcului Copou din municipiul Vaslui
În cursul zilei de ieri, Consiliul Local (CL) Vaslui s-a reunit într-o ședință extraordinară, pentru a aproba proiectul ”Reconversia unui teren degradat din zona Copou în zonă verde și de agrement”. Proiectul este finanțat în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020, Axa Prioritară 4 Sprijinirea dezvoltării urbane durabile.
Consilierii locali au aprobat și valoarea totală a proiectului care se ridică la suma de 14.271.546 lei (inclusiv TVA). Din valoarea totală, contribuția proprie a Primăriei Vaslui este în cuantum de 2.176.345 lei (inclusiv TVA) reprezentând contribuția de 15,4 % din valoarea eligibilă a proiectului și cheltuieli neeligibile în valoare de 184.531 lei.
Sumele reprezentând cheltuieli conexe ce pot apărea pe durata implementării proiectului în condiții optime se vor asigura din bugetul local al municipiului Vaslui. De asemenea, autoritățile locale vor asigura toate resursele financiare necesare realizării proiectului în condițiile rambursării/decontării ulterioare a cheltuielilor din instrumentele structurale.
Prin proiectul propus se va realiza extinderea Parcului Copou pe o suprafață de 1,6 hectare, teren care se învecinează cu parcul Copou și strada Andrei Mureșanu. Investiția constă în reconversia acestui teren nefolosit, care are gropi adânci de peste doi metri, în urma demolării unor contrucții anterioare.
Lucrările din cadrul proiectului constau în degajarea terenului de moluz, îndepărtarea resturilor vegetale, așternerea unui strat de pământ vegetal cu o grosime de minim 50 de centimetri, construirea aleilor și pavarea lor cu dale, construirea fundațiilor pentru locurile de joacă, amplasarea instalaților de apă și canalizare și a sistemului de irigații, amplasarea traseelor de rețele electrice și a stâlpilor de iluminat etc.
(Dănuț CIOBANU)