Populația ocupată civilă a județului Vaslui va fi peste trei ani de numai 123.300 persoane
Județul Vaslui se va clasa în următorii ani pe ultimul loc în regiunea Moldovei în ceea ce privește populația ocupată civilă medie. Conform datelor Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză, la sfârșitul acestui an populația ocupată din județul nostru va fi de 120.800 persoane, pentru ca în anul 2023 acest număr să crească la 123.300 persoane.
Pentru restul județelor din regiune, gradul de ocupare al populației active din anul 2023 va fi următorul: Bacău – 208.500 persoane, Botoșani – 138.000 persoane; Iași – 298.500 persoane; Neamț – 182.100 persoane; Suceava – 222.400 persoane. Dacă ne raportăm la datele statistice publicate de Direcția Județeană de Statistică Vaslui, potrivit cărora la data de 1 iulie 2019 județul nostru avea o populație totală de 499.805 persoane, rezultă că peste trei ani numai un procent de 24,6% din populația civilă va fi ocupată.
Cum era de așteptat, cu un număr foarte mic de persoane civile ocupate, județul Vaslui deține un portofoliu de salariați inferior celorlalte județe din Regiunea Nord-Est. Pentru sfârșitul anului curent, estimările oficiale indică un număr total de 54.200 de salariați. În anul 2023, numărul salariaților va crește la 55.800 de persoane.
La nivelul regiunii, situația numărului de salariați în anul 2023 este următoarea: Bacău – 117.900 salariați, Botoșani – 57.300 salariați, Iași – 186.500 salariați, Neamț – 96.000 salariați, Suceava – 112.700 salariați.
Cu cel mai mic număr de salariați din zona Moldovei, Vasluiul este în grupul județelor din România cu cel mai mic număr de salariați. Din grupul județelor codașe mai fac parte Tulcea – 49.300 salariați, Giurgiu – 37.600 salariați, Călărași – 45.000 salariați, Mehedinți – 46.200 salariați, Caraș-Severin – 54.400 salariați.
(Dănuț CIOBANU)