Peste 40.000 de elevi din județ, evacuați din școli la aceeași oră, la 43 de ani de la marele cutremur din 1977
Zeci de mii de elevi din cele peste 600 de școli din județul nostru au fost scoși afară din sălile de clasă, marți, la aceeași oră, în urma unei dispoziții dată de către conducerea Inspectoratului Școlar Județean. Evacuați în curțile unităților de învățământ, școlarii au participat la cel mai de amploare exercițiu de alarmare organizat vreodată la nivelul județului, la inițiativa Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU), exact în ziua care se împlinesc 43 de ani de la cel mai distructiv cutremur din România.
Toate școlile din județul nostru au fost evacuate, marți, la aceeași oră, pentru aproximativ 15 minute, pe timpul desfășurării un exercițiu de alarmare al elevilor și cadrelor didactice. În fapt, reprezentanții Prefecturii Vaslui și ai cei ai ISU au dorit să vadă reacția copiilor și profesorilor în cazul unui cutremur de mare intensitate. De altfel, majoritatea angajaților Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vaslui au mers în unitățile de învățământ pentru a le explica copiilor importanța modului de reacție în cazul unui seism real.
”Am dorit să aducem în atenția populației, în special a elevilor și cadrelor didactice, ziua de 4 martie 1977, în ideea de a genera un comportament preventiv. Se spune că în momentul în care un om aude cam de opt ori un mesaj, începe să-l conștientizeze. Dacă noi vom face aceste exerciții de alarmare, legate de 4 martie, în fiecare an, din clasa întâi până în clasa a XII-a, un elev va face de douăsprezece ori acest lucru…Cutremurul nu este ceva specific doar Vasluiului sau României. Elevii pot fi suprinși de un seism major oriunde în lume, de exemplu când vor fi în vacanță, și, de aceea, trebuie să știe să se comporte pentru că asta face diferența între viață și moarte”, ne-a declarat inspectorul șef al ISU Vaslui, Mihai Ciprian Mitrea.
Comandantul pompierilor vasluieni a explicat și de ce a fost aleasă exact ziua 4 martie pentru cel mai de amploare exercițiu desfășuată vreodată în județul Vaslui: ”Ne-am gândit că există o sensibilitate a populației față de evenimentul din urmă cu 43 de ani, deși, pe măsură ce trece timpul, acesta se cam estompează în memoria cetățenilor. Pe această sensibilitate, ne-am gândit să venim cu un mesaj preventiv care, cu sigurnață, prinde mai bine decât în alt context”.
După ce le-au fost explicate câteva dintre măsurile ce ar trebui luate în cazul unui cutremur, elevii au putut reveni la cursuri. Nu a fost și cazul copiilor de la o școală din Bârlad, acolo unde exercițiul a fost mult mai amplu, având în vedere participarea a 79 de voluntari ai Detașamentului de Pompieri din localitate. Majoritatea sunt chiar elevi ai unității de învățământ în cauză, o parte dintre aceștia prezentând o simulare de resuscitare în fața propriilor colegi. (Ionuț PREDA)