Coronavirus

Zece militari din Batalionului 191 Infanterie au fost depistați pozitiv cu coronavirusBudușan Mihai

Zece militari din Batalionul 191 Infanterie „Colonel Radu Golescu”, din Arad, au fost confirmaţi pozitiv la infecţia cu virusul SARS-CoV-2, anunţă oficialii bazei militare.

„La acest moment, 10 militari din cadrul batalionului au fost confirmaţi pozitiv. Nouă dintre aceştia sunt internaţi în spital, iar unul este carantinat la domiciliu. Starea lor este bună. La nivelul unităţii au fost luate măsurile prevăzute pentru aceste situaţii”, se arată într-o informare de presă transmisă, marţi seară, de Batalionul 191 Infanterie „Colonel Radu Golescu”.

A fost desfăşurată ancheta epidemiologică de către o echipă medicală de la Spitalul Clinic Militar de Urgenţă „Dr. Victor Popescu” din Timişoara, pentru identificarea contacţilor direcţi ai militarilor infectaţi şi izolarea acestora la domiciliu, conform procedurilor standard stabilite la nivel naţional.

Pentru protecţia personalului, se efectuează în permanenţă dezinfectarea tehnicii şi spaţiilor de lucru şi sunt aplicate măsurile individuale de protecţie şi prevenţie, scrie Agerpres.

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button