Campionatele Europene de Atletism de la Paris, anulate din cauza coronavirusuluiciprian.iana
Campionatele Europene de Atletism de la Paris, Franța, care trebuiau să se desfăşoare între 25 şi 30 august, au fost anulate, joi seară, din cauza pandemiei de coronavirus, notează Agerpres.
“Ne-am luptat până în ultima clipă pentru a menţine această competiţie, am explorat şi cea mai mică oportunitate, dar în cele din urmă am decis să anulăm Campionatele Europene”, a declarat Jean Garcia, preşedintele Comitetului de organizare, citat de cotidianul L’Equipe.
“Decizia de anulare a fost determinată de pandemia de coronavirus şi de riscurile asociate ale situaţiei actuale, care sunt departe de a fi sub control, precum şi de faptul că adunările publice sunt interzise în Franţa”, a precizat federaţia europeană într-un comunicat.
“Speram ca în aceste vremuri tulburi să le oferim atleţilor europeni un eveniment major spre finalul verii”, a afirmat preşedintele interimar al forului continental, bulgarul Dobromir Karamarinov.
“Din nefericire, am fost informaţi azi de către comitetul local de organizare şi de Federaţia franceză de atletism că, după discuţii cu autorităţile franceze, nu mai pot organiza campionatele în luna august”, a mai spus oficialul.