Primarii se gândesc să apeleze la credite pentru cofinanțarea proiectelor de investiții
Pandemia de coronavirus riscă să blocheze o serie de proiecte de dezvoltare, care sunt în derulare în unitățile administrativ teritoriale de la nivelul județului Vaslui. În această perioadă, Primăria Dragomirești derulează cinci proiecte de investiții, finanțate prin Programul Național de Dezvoltare Locală 2. În total, finanțarea acordată de către Ministerul Dezvoltării pentru aceste investiții se ridică la suma de 10 milioane de lei. Pentru patru proiecte și au fost începute lucrările de execuție. Cele patru proiecte vizează demolarea și construcția unei școli noi în satul Popești, reabilitarea școlii din satul Poiana Petrei, reabilitarea școlii din satul Doagele și reabilitarea școlii din satul Rădeni.
”Până acum nu avem probleme cu finanțarea. Pentru toate aceste proiecte partea noastră de cofinanțare este de circa două milioane de lei și aici o să fie o problemă. Dacă va fi nevoie noi vom apela la un credit pentru a asigura cofinanțarea. Se lucrează la toate aceste proiecte și o să căutăm orice posibilitate pentru ca investițiile să se deruleze. Toate aceste clădiri vor avea acoperișuri noi, centrale termice proprii și vor fi izolate termic. De asemenea, vor fi montate în interior grupuri sanitare, pentru a putea primi avizele necesare de la Direcția de Sănătate Publică și Inspectoratul pentru Situații de Urgență”, a spus Dănuț Iacob, primarul comunei Dragomirești.
Al cincilea proiect, care are și cea mai mare valoare de 5 milioane de lei, este un alt proiect important pentru comunitatea locală. Investiția privește asfaltarea unui drum de interes local pe o lungime de 4,5 kilometri. Acest drum trece prin mai multe localități: Vladia, Doagele, Rădeni, Dragomirești, Poiana Petrei. Practic, drumul comunal face legătura între drumurile naționale și județene din zonă cu principalele obiective din comuna Dragomirești, cum ar fi școli, biserici etc.
(Dănuț CIOBANU)