Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (CJCPCT) Vaslui se pregătește de organizarea unei noi ediții a ”Târgului de Jucării”. Cum era de așteptat, pandemia de coronavirus a schimbat radical modul de desfășurare al evenimentului. Dacă în anii trecuți, în cadrul manifestării erau organizate în parcul Copou ateliere de lucru unde se confecționau și se vindeau jucării, în acest an activitățile din cadrul proiectului vor fi transferate în online.
”Ne-am fi dorit ca ediția din acest an să semene cu precedentele, însă acest lucru nu se va întâmpla. Alături de colegii mei am decis să organizăm o altă variantă, pentru a-i simți aproape pe copiii din Vaslui. În condițiile în care sunt mulți meșteri populari care vor să ni se alăture, l-am ales pe Ion Bușe din Bârlad, care va arăta copiilor cum să își confecționeze propriile jucării. Anul trecut am avut un atelier în Parcul Copou, unde era locul clasic de desfășurare a evenimentului. În acest an, noi vom achiziționa 235 kituri de jucării pentru a fi asamblate de copii. Am acordat posibilitatea fiecărei școli să aleagă câte kituri dorește și am decis să oferim câte 20 de kituri pentru fiecare școală. Copiii își vor filma momentul când vor asambla jucăriile, după ce în prealabil se vor inspira dintr-un material video pus la dispoziție de meșterul popular. Toate înregistrările le vom grupa într-un filmuleț, inclusiv cu modul în care copii își petrec timpul acasă, pe care îl vom posta pe paginile de facebook ale instituției”, a spus Lucian Onciu, directorul CJCPCT Vaslui.
Cu toate că acțiunile din cadrul proiectului au fost transferate în mediul virtual, foarte mulți copii și-au exprimat dorința de a participa la acest târg.
”Sunt încântat că foarte mulți copii au dorit să răspundă prezent la invitația noastră. De asemenea, mulțumesc cadrelor didactice că au oferit copiilor informațiile necesare pentru a pune la punct acest proiect al nostru”, a mai spus Lucian Onciu.
(Dănuț CIOBANU)