Bătrână tâlhărită noaptea pe o stradă din Vaslui. Atacatorul, arestat preventiv, femeia, dusă la spital cu leziuni
Un tânăr de 25 de ani a fost arestat preventiv, iar alți doi complici, de doar 14 și 15 ani, sunt cercetați de către anchetatori după ce au tâlhărit pe o stradă din municipiul Vaslui o pensionară. Polițiștii au reușit să recupereze o parte din prejudiciul de 600 de lei, fiindu-i restituit bătrânei care, în urma atacului, a ajuns la spital.
Tâlhărie în plină stradă în municipiul Vaslui, în care victimă a fost o pensionară de 75 de ani. Femeia se întorcea spre casă, după lăsarea serii, când, la un moment dat, a fost atacată de un tânăr de 25 de ani, din localitate. Bărbatul ar fi împins-o pe femeie din spate și, după ce aceasta s-a dezechilibrat, i-a smuls o geantă în care avea mai multe bunuri.
”În urma agresiunii, femeia a suferit vătămări corporale, fiind transportată și internată la spital pentru a primi îngrijiri medicale. Prejudiciul, estimat la 600 lei, a fost recuperat în proporție de peste 60% și restituit persoanei vătămate”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Vaslui, Bogdan Gheorghiță.
Reținut inițial de către polițiști, tânărul de 25 de ani a fost arestat preventiv de Judecătoria Vaslui pentru o perioadă de 30 de zile. În aceeași speță, mai sunt cercetați și doi adolescenți de 14 și 15 ani. (Ionuț PREDA)