AdministratieLocal

Regulament nou pentru acordarea gratuită de teren tinerilor, pentru construcția de case

Consiliul Local (CL) Vaslui va aproba în ședința ordinară de astăzi regulamentul privind regimul atribuirii în folosință gratuită, la cerere, tinerilor cu vârsta cuprinsă între 18 și 35 de ani a unei suprafețe de teren, din terenurile aflate în proprietatea municipiului Vaslui. Terenurile sunt acordate pentru construirea unei locuințe proprietate personală, în conformitate cu prevederile Legii nr.15/2003.

Prin hotărârea CL Vaslui nr. 31/27 august 2008 au fost aprobate criteriile pentru stabilirea ordinii de prioritate în soluționarea cererilor de terenuri pentru construirea de locuințe proprietate personală. Datorită modificărilor legislative aduse în domeniu, este necesară aprobarea unui nou regulament cu privire la regimul atribuirii în folosință gratuită, la cerere, tinerilor cu vârsta cuprinsă între 18 și 35 de ani a unei suprafețe de teren, din terenurile aflate în proprietatea municipiului Vaslui, pentru construirea unei locuințe proprietate personală.

”Regulamentul propus spre adoptare are ca obiectiv stabilirea concretă a procedurilor, documentelor, termenelor și responsabilităților privind întocmirea actelor administrative referitoare la administrarea domeniului public și privat al municipiului Vaslui. De asemenea, prin adoptarea unui nou regulament se facilitează folosința corespunzătoare a bunurilor aparținând domeniului public și privat al municipiului Vaslui, sprijinindu-se astfel inițiativele cu caracter economic și social, prin sporirea eficienței actelor normative și asigurarea transparenței acestora”, se arată în raportul la proiectul de hotărâre.

(Dănuț CIOBANU)

 

 

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button