Până la sfârșitul lunii iunie va fi desemnat executantul lucrărilor la Piața Agroalimentară Negrești
Lucrările la proiectul privind construcția unei Piețe Agroalimentare în orașul Negrești vor fi reluate în a doua jumătate a acestui an. În prezent, proiectul este în procedura de refacere a licitației, iar autoritățile locale speră ca până la sârșitul lunii iunie 2020 să fie stabilit executantul lucrării.
”La Piața Agroalimentară am sistat lucrările o perioadă de timp, pentru că nu am mai avut bani. Obiectivul se realizează cu fonduri locale. Însă, în 2020 vom continua lucrările la piață, acolo unde am alocat pentru acest an 9 miliarde de lei vechi, plus încă 14 miliarde de lei vechi în acest an. Urmează ca în anul următor cu ajutorul autorităților județene și guvernamentale să putem finaliza această investiție pe care cetățenii din zona Negrești o așteaptă de ani bunișori”, a spus Vasile Voicu, primarul orașului Negrești.
Pentru construcția pieții, au fost demolate inițial toate spațiile comerciale vechi care erau insalubre. Piața se va ridica pe structură metalică și va avea numeroase facilități pentru desfășurarea unui comerț modern: căldură și gaz, spații frigorifice, compartimente pentru pește, carne, lactate și tarabe pentru producătorii locali etc. Piața are 1.100 de metri pătrați spațiu închis, cu centrală termică și alte facilități.
”Vor fi spații interioare, unde oamenii vor avea la dispoziție tot ce le trebuie pentru comercializarea produselor agroalimentare în condiții igienice. Vom avea compartimente de lactate, pește, carne și câteva magazine care vor fi scoase la licitație pentru închiriere. Piața se va asemăna foarte mult cu Piața Traian, din municipiul Vaslui. Vom crea producătorilor toate condițiile pentru a derula un comerț modern”, a mai spus Vasile Voicu.
(Dănuț CIOBANU)