AdministratieLocal

Polițiștii au ridicat și duse la audieri 26 de persoane în urma unor percheziții în Murgeni

Un număr 26 de persoane au fost săltate de forțele de ordine și duse la audieri la Poliția Bârlad în urma celor 23 de percheziții domiciliare desfășurate, duminică, la Murgeni, la persoane bănuite de comiterea de infracțiuni cu violență în
cursul serii de 4 iunie, atunci când două familii de rromi s-au încăierat cu bâte, săbii, pietre și pistoale pe strada principală din oraș, declarat, între timp, zonă de siguranță publică. Polițiștii au ridicat și numeroase arme folosite pe timpul confruntării la care au participat peste 250 de persoane.

Descinderile în Murgeni a celor 120 de polițiști, 70 de lucrători ai Serviciilor pentru Acțiuni Speciale și 82 de jandarmi din toate județele limitrofe Vasluiului au fost încheiate cu ridicarea de la domiciliu a 26 de persoane din cele două clanuri rivale din oraș, Sandu și Morui, implicate în lupta de stradă din urmă cu o săptămână și jumătate. Persoanele în cauză au fost conduse la sediul Poliției Bârlad unde urmează audierea lor, după care, potrivit unor surse judiciare, se vor emite ordonanțe de reținere pentru o parte din acestea. Tot în urma descinderilor, polițiștii au găsit numeroase arme folosite în timpul luptelor de stradă. ”Toate probele care ajută la soluționarea cauzei în dosarul penal deschis în urma altercației din cursul serii de 4 iunie au fost ridicate și duse la sediul Poliției Bârlad”, ne-a precizat purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Bârlad, Bogdan Gheorghiță.

În cauza în care au fost dispuse perchezițiile domiciliare se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniştii publice, lovire sau alte violenţe, uz de armă fără drept și distrugere. Ancheta este în curs de desfășurare, fiind efectuate cercetări în vederea stabilirii și probării întregii
activități infracționale a tuturor persoanelor implicate. (Ionuț PREDA)

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button