E 581, blocat spre Vama Albița, în urma unui accident grav în care o autocisternă cu motorină s-a răsturnat
Drumul european E 581, Huși – Vama Albița, a fost blocat în totalitate, miercuri seară, de către polițiști pe raza localității Valea Grecului, în urma unui grav accident în care o autocisternă plină cu motorină s-a răsturnat cu roțile în sus. Inspectoratul pentru Situații de Urgență Vaslui a trimis șapte autospeciale în zonă, în condițiile în care sunt scurgeri mari de combustibil din încărcătura de peste 20 de tone a autotrenului.
O autocisternă plină cu motorină, înmatriculată în Republica Moldova, s-a răsturnat cu roțile în sus într-o curbă din localitatea Valea Grecului, la câțiva kilometri de Vama Albița. Cantități importante de carburant din încărcătură au început să se scurgă pe șosea și în rigola de pe marginea drumului, ceea ce a impus blocarea în totalitate a traficului rutier în zonă. Solicitat să intervină, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Vaslui a trimis la eveniment nu mai puțin de șapte autospeciale, din care cinci de la Huși și două de la Vaslui.
”Având în vedere că există scurgeri mari de combustibil, s-a impus blocarea traficului pe ambele sensuri de deplasare pentru siguranța participanților la trafic”, ne-a declarat responsabilul mass-media al ISU Vaslui, Marius Stanciu.
Oficialii ISU nu ne-au putut preciza când s-ar putea debloca traficul, decizia urmând a fi luată în funcție de intervenția în zonă a pompierilor. (Ionuț PREDA)