AdministratieLocal

Accident feroviar în Bârlad, după ce un șofer a intrat cu mașina într-un tren. Bărbatul nu a pățit nimic

Un bărbat de 69 de ani, din Grivița, a scăpat ca prin minune doar cu câteva escoriații, în urma unui accident feroviar petrecut la intrarea în municipiul Bârlad dinspre Tecuci, deși a intrat cu mașina într-un tren de persoane care circula pe ruta București – Iași. Pe fondul consumului de alcool, șoferul nu a acordat prioritate la trecerea la nivel cu calea ferată, iar după impactul cu locomotiva a plecat acasă, unde, de altfel, a și fost găsit de polițiști.

Accident feroviar soldat cu avarierea gravă a unei mașini, după ce șoferul acesteia a intrat în locomotiva unui tren interregio București – Iași, în zona depozitelor din Bârlad. Cu toate acestea, bărbatul de 69 de ani aflat la volan nu a suferit leziuni, motiv pentru care a coborât din autoturism și a plecat acasă. În consecință, echipajele de poliție și cele de descarcerare ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vaslui ajunse la locul accidentului în urma apelului la 112 făcut de mecanicul locomotivei au găsit mașina abandonată. După verificările făcute cu privire la proprietarul mașinii, agenții de la Biroul Rutier Bârlad au mers după șofer la domiciliul acesteia, situat în aproprierea locului accidentului, acolo unde, de altfel, a și fost găsit.

Conducătorul auto a fost testat de polițiști cu aparatul alcooltest, rezultatul indicat fiind de 0,51 mg/litru alcool pur în aerul expirat. În consecință, s-a decis transportarea sa la spital în vederea recoltării de probe biologice și stabilirii cu exactitate a alcoolemiei”, ne-a declarat responsabilul mass-media al Poliției Județene Vaslui, Loredana Stavăr.
Polițiștii au întocmit dosar penal pe numele

bărbatului de 69 de ani pentru conducere sub influența alcoolului peste limita legală, evenimentul rutier fiind încadrat la ”tamponări”. (Ionuț PREDA)

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button