BusinessLocal

Bani pierduți. Județul Vaslui, codașul Moldovei la proiectele europene nerambursabile

de Dănuț CIOBANU 

Județul Vaslui este pe ultimul loc în Regiunea Nord-Est, în ceea ce privește depunerea proiectelor pe Programul Operațional Regional 2014-2020. Până și Botoșaniul, care era considerat cel mai sărac județ din Moldova, este în prezent peste Vaslui la absorbția fondurilor europene. Deși ne aflăm la finalul exercțiului bugetar al Uniunii Europene, adminsitrația publică și firmele vasluiene nu au reușit să se mobilizeze pentru a aduce în județ fondurile europene atât de necesare dezvoltării. 

Conform datelor Agenției pentru Dezvoltare Regională Nord Est, situația pe Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020 se prezintă astfel: Bacău – 138 de proiecte, Botoșani – 57 proiecte, Iași – 150 proiecte, Neamț – 100 proiecte, Suceava – 146 proiecte, Vaslui – 47 proiecte.

Pentru județul Vaslui, cel mai important proiect finanțat prin POR 2014-2020 rămâne modernizarea drumul strategic pe direcția Bârlad, Laza, Codăești. Alte proiecte vizează devoltarea transportului local, asistența socială, eficiența energetică, susținerea IMM-urilor și microîntreprinderilor, investiții în modernizarea unei fabrici de pahare, echipare laborator dentar, achiziționare echipamente și utilaje performante specifice lucrărilor de pregătire a terenului etc.

Cauzele pentru care firmele vasluiene au depus un număr mic de proiecte țin în primul rând de capacitatea economică, de puterea financiară sau competanța profesională a angajaților. Prin planul de afaceri asumat la accesare proiectului european, agentul economic trebuie să angajeze oameni, să dețină resurse finanicare pentru asigurarea salariilor etc.

“Constatăm că IMM-urile nu accesează fonduri europene. Pentru a accesa trebuie să ai un potențial. Cine dorește fonduri europene vrea să se dezvolte, să diversifice producția, să intre pe noi piețe. IMM-urile au nevoie de o capacitate materială atunci când se înscriu la un ghid de finanțare. Este nevoie de o confinanțare de între 30-50% a proiectului. Aceasta este problema de bază, deoarece suntem într-o zonă săracă și izolată”, spunea Ovidiu Copacinschi, președintele Asociației Patronale a Întreprinderilor Mici și Mijlocii Vaslui.

POR 2014-2020 are 13 Axe de finanțare și succede POR 2007-2013. Axele de finanțare se adresează atât agenților economici cât și autorităților publice și privesc investiții în activitățile de producție, sănătate, infrastructură, eficiență energetică etc.

POR este unul dintre programele prin care România poate accesa fondurile europene structurale și de investiții provenite din Fondul European pentru Dezvoltare Regională, în perioada actuala de programare.

POR 2014-2020 este gestionat de Autoritatea de Management pentru POR din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale și este implementat la nivelul Regiunii Nord-Est de Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est.

 

 

 

 

 

 

 

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button