LocalSocial

Fără viitor! Sute de tineri liceeni din generația 2020, înscriși la Forțele de Muncă Vaslui pentru șomaj

de Dănuț CIOBANU 

În plină pandemie de coronavirus, tinerii absolvenți de liceu din generația 2020 îngroașă rândurile șomerilor din județul Vaslui. În prezent, la Forțele de Muncă sunt înregistrați 337 de absolvenți ai promoției din acest an. Timp de șase luni, tinerii vor primi o indemnizație de șomaj de 250 lei și vor beneficia de servicii de consiliere și pregătire profesională.

Pentru a punea încasa idemnizația de șomaj, absolvenții din generația 2020 au fost obligați ca în perioada 30 mai – 28 iulie să se înscrie la Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Vaslui ca persoane în căutarea unui loc de muncă.

”În situaţia în care unii tineri mai au corigente şi nu au situaţia încheiată la toate materiile, aceştia se vor prezenta în interval de 60 de zile de la susţinerea şi promovarea examenului de corigenţă. În acest sens, adeverinţa eliberată de instituţia de învăţământ va specifica data promovării examenului de corigenţă”, a spus Laura Toporăscu, purtător de cuvânt al AJOFM Vaslui.

Indemnizaţia de şomaj se va acorda de la data de 29 iulie 2020 în situaţia în care cererea a fost inregistrată în termen de 10 zile de la expirarea celor 60 de zile de la absolvire (29 iulie – 7 august 2020) sau de la data înregistrării cererii de acordare a indemnizaţiei de şomaj dacă cererea este înregistrată după expirarea celor 10 zile.

Dacă absolvenţii nu s-au prezentat la Forțele de Muncă Vaslui în intervalul de 60 de zile de la absolvire (30 mai – 28 iulie 2020), ei au dreptul să se prezinte în continuare să se înregistreze ca persoane în căutarea unui loc de muncă, dar nu vor avea dreptul la indemnizaţie de şomaj.

Județul Vaslui înregistra în luna aprilie 2020 un număr total de 8.421 de șomeri. Rata şomajului a fost de 6,3% în luna aprilie 2020, iar în rândul femeilor şomajul a fost de 5,4%.

Potrivit datelor Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză, în anul 2023, județul Vaslui va avea o rată a șomajului de 7,6%. În aceeași perioadă, situația privind rata șomajului din Regiunea Nord-Est va fi următoarea: Bacău – 4,6%, Botoșani – 2,5%, Iași – 2,2%, Neamț – 3,8%, Suceava – 4,4%.

Conform principalilor indicatori economico – sociali în profil teritorial până în anul 2023, Vasluiul va avea cea mai mare rată a șomajului din România, fiind urmat la distanță de județele Dolj – 6,3%, Buzău – 6,4% și Teleorman – 6,8%.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button