AdministratieLocal

Dispute aprinse, în Consiliul Local Bârlad, pe tema rectificării bugetului

Proiectul de hotărâre privind rectificarea bugetară nu a trecut de votul consilierilor bârlădeni, întruniți ieri, în ședință ordinară. Astfel, consilierii PSD au declarat că amendamentul lor privind începerea anului școlar în condiții de siguranță nu a fost luat în considerare și, în consecință, aceștia nu au votat proiectul de rectificare bugetară în ansamblul său.

Consilierii PSD ceruseră alocarea din buget a sumei de 1 milion de lei pentru achiziționarea de camere video, tablete, măști, materiale dezinfectante, necesare pentru desfășurarea în condiții de siguranță a cursurilor în școlile bârlădene. Lucrul acesta nu s-a întâmplat, așa că au solicitat convocarea unei ședințe de îndată luni, 31 august, când așteaptă „o propunere viabilă de buget, defalcat pe fiecare unitate de învățământ și pe fiecare categorie de produse în parte.

Edilul orașului a insistat să fie votată rectificarea bugetului, având în vedere urgența unor achiziții importante pentru spital, efectuarea unor lucrări de canalizare etc, dar consilierii PSD au rămas fermi pe poziție. Începerea anului școlar în condiții de siguranță li s-a părut mult mai importantă decât toate celelalte investiții.

Primarul Dumitru Boroș a încercat să explice care sunt motivele pentru care nu a fost prinsă în rectificare sumele pentru achiziționarea de aparatură și dezinfectanți pentru unitățile școlare din oraș. Acesta a declarat că nu toți directorii de școli au trimis listele cu necesarul aferent unităților pe care le conduc și că nu au apărut încă normativele. Edilul a mai adăugat că, în urma unor calcule estimative, ar fi nevoie de 1,6 milioane de lei, sumă care va fi prinsă în buget de îndată ce vor veni de la directorii de școli toate datele solicitate.

În ciuda explicațiilor oferite de primarul Dumitru Boroș, în urma disputelor dintre consilierii liberali și cei social-democrați, care au durat peste o oră, consilierii PSD au considerat că trebuie sancționată lipsa de operativitate a administrației locale. (M. N.)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button