LocalSanatate

Vești bune de la Casa de Asigurări de Sănătate

Fără precedent! În această perioadă nu există nicio persoana trecută pe lista de așteptare a dispozitivelor medicale decontate de Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) Vaslui.

Asta pentru că fondurile alocate sunt suficiente pentru decontarea tuturor dispozitivelor solicitate de pacienți și nu se impune întocmirea unei liste de așteptare. Toate acestea, în condițiile în care pandemia a determinat o scădere a adresabilității, cu excepția pacienților care reprezintă urgențe.

În topul primelor trei dispozitive solicitate de pacienții din județ care depind de dispozitive medicale se află concentratorul de oxigen (cu 659 cereri), dispozitivele ORL (486 de cereri) și dispozitivele protezare stomii (322 cereri).

„Menționăm faptul că pentru dispozitivele de protezare stomii si incontinență urinară, cu caracter permanent, deciziile au fost emise pentru o perioadă de 12 luni în cursul lunii ianuarie. Pentru concentratoarele de oxigen deciziile au fost emise pentru perioade cuprinse între 3-12 luni (12 luni pentru asigurații încadrați în grad de handicap grav sau accentuat). În perioada ianuarie 2020 – septembrie 2020, Casa de Asigurări de Sănătate Vaslui a aprobat și decontat un număr de 2203 cereri. În prezent, nu se impune întocmirea unei liste de așteptare, întrucât fondurile alocate de Casa Națională de Asigurări de Sănătate au acoperit în întregime solicitările depuse privind dispozitivele medicale, în perioada antemenționată., a declarat Marius Arcăleanu, președintele CAS Vaslui

Potrivit legislației în vigoare, persoanele asigurate pot beneficia de dispozitive medicale destinate recuperării unor deficiențe organice sau funcționale, iar lista dispozitivelor medicale decontate de CAS poate fi vizualizată accesând site-ul Casei de Asigurări de Sănătate Vaslui.

În vederea obținerii deciziei pentru procurarea unui dispozitiv medical decontat de către casa de asigurări de sănătate, asiguratul, unul din membrii familiei (părinții, fiul/fiica, soțul/soția), o persoană împuternicită în acest sens sau reprezentantul legal al asiguratului, depune la casa de asigurări de sănătate în evidențele căreia se află asiguratul beneficiar al dispozitivului medical, documentele solicitate conform normelor în vigoare: cerere tip, actul de identitate în copie, prescripția medicală pentru dispozitivul solicitat – original și copie, de la medicul de specialitate aflat în relație contractuală cu CAS Vaslui, dovada calității de asigurat. (M.N.)

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button