Amendă de 600 de lei pentru un bărbat din județ care și-a fotografiat buletinul de vot
Un bărbat din județul Vaslui a fost amendat de polițiști cu suma de 600 de lei după ce și-a fotografiat buletinul de vot cu opțiunea sa electorală, poză pe care apoi a postat-o pe o rețea de socializare. În schimb, alte multe reclamații făcute la Poliție nu s-au confirmat, cum ar fi continuarea propagandei electorale pe o rețea de socializare.
Reclamații multe la Poliție în ziua votului pentru alegerile parlamentare. Oamenii sesizau diverse situații prin care considerau că este influențată opțiunea politică a celor care urmau să voteze. În unul din astfel de cazuri, poliția a aplicat legea și l-a amendat pe contravenient.
”Întrucât votantul a fotografiat buletinul de vot, bărbatului i s-a aplicat o sancţiune contravenţională în cuantum de 600 de lei”, au precizat reprezentanții Poliției Județene Vaslui.
De asemenea, poliţiştii s-au sesizat din oficiu, în urma apariţiei unui material în mediul on-line pe o reţea de socializare, şi au efectuat verificări cu privire la continuarea propagandei electorale, în urma cărora s-a constat că acest caz nu se confirmă. În astfel de cazuri, amenda este cuprinsă între 4.500 și 10.000 de lei.
În ceea ce privește pe cei aflați în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui, şi-au exercitat dreptul de a vota un număr de 23 de persoane. Totodată, 217 persoane încarcerate în cadrul Penitenciarului Vaslui au depus cereri pentru a-şi exercita dreptul la vot. (Ionuț PREDA)