Local

Cât costă brazii în Piața „Sf. Ilie” din Bârlad

Astăzi a fost prima zi în care comercianții au ieșit în piața din Bârlad cu brazi de Crăciun. Au așteptat să cadă prima zăpadă, pentru a îmbia cumpărătorii și se pare că au reușit. Dupa un an greu, plin de dificultăți și restricții de tot felul, bârlădenii simt nevoia să-și facă o bucurie de sărbători. Chiar dacă bucuria costă.

Astăzi, brazii se vindeau la prețuri cuprinse între 100 și 130 lei, în funcție de înălțime și de coroană. Comercianții spun că prețul e un pic mai ridicat față de anul trecut, din cauza pandemiei.

„Anul acesta, prețul e un pic mai mare la brazi, din cauza cheltuielilor ridicate cu transportul. Brazii sunt aduși din Danemarca. Cei care îi transportă sunt nevoiți să stea în carantină două săptămâni, și acolo, și la întoarcere. Sunt cheltuieli suplimentare, care se regăsesc în prețul bradului. Brazii sunt frumoși, sunt bogați în crengi și au diferite înălțimi. Sperăm să reușim să-i vindem. Oamenii mai au nevoie și de lucruri frumoase în viața lor, ori, cine aduce spiritul Crăciunului mai bine decât un brad?”, a spus unul dintre puținii comercianți veniți să vândă brazi în Piața „Sf Ilie” din Bârlad. (M.N.)

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button