Municipiul Vaslui finanțează un proiect privind adaptarea la schimbările climatice
Consiliul Local Vaslui a suplimentat programul provizoriu de investiţii pe anul 2021. Municipiul Vaslui participă în calitate de promotor de proiect, în cadrul Programului RO – Mediu „Mediu, Adaptare la schimbările climatice şi Ecosisteme”, Schema de Granturi Mici – „Elaborarea planurilor de atenuare şi adaptare la schimbările climatice în municipalităţi”.
Astfel, la capitolul „Protecţia mediului” a fost introdus obiectivul de investiţii „Servicii de consultanţă pentru proiectul – Adaptare mediu RO Vaslui” cu credite de angajament şi credite bugetare în valoare de 25.000 lei în anul 2021.
Introducerea obiectivului are ca scop elaborarea planului de atenuare şi adaptare la schimbările climatice în municipiul Vaslui pentru evaluarea gradului de adaptare a măsurilor ca soluţii locale care generează beneficii pentru pregătirea municipiului pentru impacturile viitoare, precum şi modul în care măsurile pot fi implementate.
Conform Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, obiectivul de investiţii precum şi suma aferentă acestuia, va fi cuprins în Programul de investiţii al pe anul 2021, care se va aproba ca anexă la bugetul general al municipiului Vaslui.
Decizia CL Vaslui a fost luată în momentul în care bugetul local nu este încă aprobat, în acest context fiind necesară crerea unui spaţiu bugetar pentru alocarea de sume pentru susţinerea unor obiective de investiţii publice majore şi implementarea unor proiecte finanţate din fonduri europene, într-o manieră eficientă, profesionistă şi transparentă.
(Dănuț CIOBANU)