LocalSocial

Lista cotelor de contribuții de asigurări sociale aferente anului 2021

Potrivit datelor Casei Județene de Pensii (CJP) Vaslui, pentru anul 2021, cotele de contribuţii de asigurǎri sociale sunt următoarele: 25% datorată de către persoanele fizice care au calitatea de angajaţi sau pentru care există obligaţia plăţii contribuţiei de asigurări sociale; 4% datorată în cazul condiţiilor deosebite de muncă, astfel cum sunt prevăzute în Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, de către persoanele fizice şi juridice care au calitatea de angajatori sau sunt asimilate acestora; 8% datorată în cazul condiţiilor speciale de muncă, astfel cum sunt prevăzute în Legea nr. 263/2010, de către persoanele fizice şi juridice care au calitatea de angajatori sau sunt asimilate acestora; 21,25% datorată de către persoanele fizice care realizează venituri din salarii şi asimilate salariilor de la angajatori care desfăşoară activităţi în sectorul construcţii şi care se încadrează în condiţiile prevăzute la art. 60 pct. 5 din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare. În cazul acestor persoane fizice, angajatorii nu datorează cota de contribuţie de asigurări sociale pentru condiţii deosebite şi speciale de muncă.

„În anul 2021 valoarea punctului de pensie se menţine la 1.442 lei. De asemenea, cuantumul indemnizaţiei pentru însoţitor în cazul pensionarilor de invaliditate încadraţi în gradul I de invaliditate reprezintă 80 % din valoarea unui punct de pensie. În anul 2021, indemnizaţia de însoţitor se menţine la 1.154 lei”, a spus Loredana Enache, purtător de cuvânt al CJP Vaslui.

(Dănuț CIOBANU)

 

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button