AdministratieLocal

În zona Dedeman și Lidl din municipiul Vaslui se va circula cu 50 kilometri/oră

Primăria Vaslui continuă acțiunile de securizare a circulației rutiere din zona marilor magazine Dedeman și Lidl. Consiliul Local Vaslui va dezbate un proiect de hotărâre care privește limitarea vitezei în zonă. Astfel, se propune reducerea limitei maxime de viteză de la 70 km/h la 50 km/h, pe str. Ștefan cel Mare din municipiul Vaslui, pe sectorul de drum cuprins între Vama Vaslui și podul de traversare a râului Vasluieț. Măsura are drept scop reducerea riscului producerii unor accidente rutiere și asigurarea unei fluențe mai bune a traficului.

„Din evidențele Biroului Rutier IPJ Vaslui s-a constatat că accidentele de circulație au avut loc pe fondul unor viteze excesive sau neadaptate la condițiile de drum, cauzate de neacordarea priorității de trecere, nerespectarea regulilor privind manevra de schimbare bandă și nepăstrarea unei distanțe necorspunzătoare față de vehiculul din față”, se arată în proiectul de hotărâre.

Săptămâna trecută au fost montate mijloace de securizare a circulației în zonă. Pe toată durata efecturării lucrărilor, la fața locului au fost prezente echipaje ale Poliției Locale și Poliției Rutiere. Această intrarea în municipiul Vaslui este extrem de periculoasă pentru participanții la trafic, în ultima perioadă fiind înregistrate în zonă numeroase accidente rutiere.

Studiul de trafic arată că aglomerările în trafic la nivelul municipiului Vaslui se produc în intervalele orare 7.00 – 9.00, respectiv 15.00 – 17.00, în zilele lucrătoare.

Străzile cele mai aglomerate sunt Ștefan cel Mare, între sensurile giratorii „ICIL” – „Crucea Gării” – „Vasflor” și retur; Victoriei – Nicolae Iorga – Alecu Donici – Traian – Republicii și retur.

(Dănuț CIOBANU)

 

 

 

 

 

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button