de Dănuț CIOBANU
Salariații de la SC Transurb vor picheta luni, 12 aprilie 2021, sediul Primăriei Vaslui. Deși nu speră la vreo majorare salarială, sindicaliștii cer ca atuala conducere să fie schimbată, din cauza abuzurilor și discriminărilor pe care le fac la adresa salariaților. La protest ar urma să participe 30 de sindicaliști, inclusiv persoane de la alte sindicate din țară.
Sindicaliștii au mai multe cerințe, între care cea mai importantă vizează abuzurile și discriminările conducerii societății împotriva salariaților. De asemenea, salariații mai cer condiții decente de muncă, în condițiile în care parcul auto este învechit și oricând pot avea loc accidente care să aducă atingere integrității călătorilor. Practic, sindicaliștii susțin că nu se mai poate circula cu actualele mașini. Nu în ultimul rând, șoferii de la Transurb Vaslui nu sunt de acord cu programul de muncă fracționat și cu vinderea biletelor la călători.
La pichet ar urma să participe 30 de persoane din cadrul sindicatului de la Transurb, dar și de la alte sindicate de ramură din țară. Organizatorii au făcut o cerere la autoritățile locale și așteaptă ca să primească autorizație pentru organizarea protestului. Acțiunea urmează să aibă loc între orele 10.00 – 12.00.
„Nu cred că după acest protest ni se va acorda vreo mărire salarială. În prezent, un șofer are un salariu brut de 2.450 lei. Noi vrem ca atuala conducere să fie schimbată. După câte abuzuri și discriminări au făcut și la cum se comportă cu oamenii nu merită să conducă nicio unitate cu cinci oameni”, a spus Vasile Ioniță, liderul Sindicatului Transurb Vaslui.
În cursul anului 2019, peste 100 de salariați ai SC Transurb au pichetat sediul Primăria Vaslui. Înarmați cu steaguri, fluiere, vuvuzele și pancarte, sindicaliștii au manifestat zgomotos două ore pentru a-și cere drepturile. Pe lângă salariați din transportul local vasluian, la protest au participat și sindicaliști din Galați, Ploiești, Brașov, Sibiu și Dej.
„Nu avem dialog cu conducerea. Salariile sunt mici în raport cu complexitatea muncii depuse. Șoferii iau pe lună 2.500 lei brut, ceea ce înseamnă un net de 1.700 lei. Salariile sunt foarte mici în comparație cu conducerea. Directoarea a avut anul trecut 8.000 de lei/lună, iar în acest an și-a mărit salariul la 10.000 lei. Deși știa că depășește fondul de salarii, dumneaei și-a mărit salariul. Ne-a spus că este detașată de la Primăria Vaslui și trebuie să aibă un salariul echivalent cu al unui director din cadrul primăriei. Sperăm să se rezvolve problema noastră, totul depinde de Primăria Vaslui. Pentru noi un salariu decent ar fi cât primește un șofer la primărie, adică peste 5.000 de lei/lunar”, spunea la vremea respectivă Vasile Ioniță.