În vederea restaurării, conservării și punerii în valoare a unei părți din Ansamblul monumental „Statuia ecvestră a domnitorului Ștefan cel Mare”, amplasat în localitatea Băcăoani, comuna Muntenii de jos, Consiliul Raional Soroca din Republica Moldova, în calitate de aplicant și lider de parteneriat, împreună cu Județul Vaslui și Muzeul Județean ”Ștefan cel Mare” (parteneri) au depus pentru finanțare proiectul „STEFAN CEL MARE, COMMON HISTORY-SHARED HERITAGE, SOROCA-VASLUI”.
Proiectul „Ștefan cel Mare- istorie comună, patrimoniu comun, Soroca- Vaslui” a fost depus în cadrul Programului Operațional Comun România- Republica Moldova 2014-2020, Prioritatea 2.1 – Promovarea și conservarea patrimoniului cultural și istoric, Obiectivul tematic 3: Promovarea culturii locale și protejarea patrimoniului istoric.
Obiectivul general al proiectului constă în conservarea și promovarea patrimoniului cultural și istoric al județului Vaslui și al raionului Soroca prin restaurarea monumentelor reprezentative situate în cele două regiuni și prin organizarea de evenimente transfrontaliere menite să întărească identitatea culturală locală specifică și dialogul cultural.
Proiectul, depus în 2018, a fost aprobat de către Comitetul Comun de Selecție al Programului Operațional Comun România- Republica Moldova, 2014-2020 și semnarea contractului de finanțare a avut loc în data de 31.03.2021. Implementarea proiectului se va realiza pe o perioadă de 24 luni și începe conform contractului de finanțare, cu data de 01.04.2021.
Unul dintre obiectivele specifice preconizate a fi realizate pentru atingerea obiectivului general este executarea lucrărilor de restaurare necesare la Ansamblul Monumental „Statuia ecvestră a domnitorului Ștefan cel Mare”, situat în satul Băcăoani, județul Vaslui, pentru a îmbunătăți potențialul turistic transfrontalier.
Din cele trei părți componente ale ansamblului monumental, proiectul prevede restaurarea și conservarea platoului de recreere de la baza grupului statuar cu cele două fântâni arteziene de mari dimensiuni, care se întinde de la limita cu drumul național DN 24 până la baza scărilor, precum și a obeliscului din bronz aflat pe axa monumentului pe partea opusă a drumului național DN 24.
Pentru punerea în valoare a ansamblului monumental și valorificarea sa în scop turistic, pe platou va fi construit un punct de informare turistică. Valoarea totală a întregului proiect propus spre finanțare este de 1.664.118,40 euro, din care valoarea gestionată de UAT Județul Vaslui-partener 1 în cadrul proiectului(B1) este de 308.417,76 euro.