CJ Vaslui alocă 500.000 de lei pentru activităţile nonprofit de interes public local pentru anul 2021
Consiliul Județean Vaslui va aproba Programul judeţean pentru finanţarea nerambursabilă a activităţilor nonprofit de interes public local pentru anul 2021. Scopul programului este stimularea persoanelor juridice fără scop patrimonial cu activitate în domeniul culturii, cultelor, social şi sport, pentru realizarea unor obiective de interes public local.
Selecţia domeniilor de intervenţie menţionate a avut în vedere următoarele considerente: necesitatea susținerii sectorului non-profit din domeniile selectate pentru a se implica mai activ în viața culturală și socială a comunității locale; necesitatea susținerii ramurilor sportive care obțin în mod constant rezultate remarcabile pe plan local, național și internațional, precum și a sportului de masă; necesitatea susținerii sectoarelor de activitate non-profit de interes general, cum ar fi cele sportive şi cultele religioase, care nu au beneficiat de finanțări nerambursabile consistente din fonduri ale Uniunii Europene sau alte instituții donoare; sumele foarte mici alocate activităților culturale derulate la nivel local prin fonduri nerambursabile europene sau naționale; nevoile sociale tot mai mari ale populaţiei din judeţul Vaslui ca efect al sărăciei.
„În bugetul local pentru anul 2021, potrivit prevederilor de la capitolul „Cultură, recreere şi religie”, se alocă suma de 400.000 lei pentru sprijinirea activităților culturale, sportive, iar la capitolul „Asigurări şi asistenţă socială” – suma de 100.000 lei, pentru sprijinirea activităţilor sociale din judeţul Vaslui”, se arată în proiectul de hotărâre.
(Dănuț CIOBANU)