Home » Local » Centre de zi pentru bătrânii singuri și bolnavi din zona Murgeni – Banca

Centre de zi pentru bătrânii singuri și bolnavi din zona Murgeni – Banca

Direcția Generală pentru Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Vaslui derulează proiectul Murgeni&Banca – comunități incluzive pentru persoane cu dizabilități. Proiectul are o valoare totală de 7.645.708 lei, din care finanțarea europeană nerambursabilă prin Programul Operațional Capital Uman (POCU) 2014-2020 se ridică la suma de 7.491.373 lei.

Perioada de implementare a programului este 7 aprilie 2020 – 6 iunie 2023 și are obiectiv ca 48 de persoane să beneficieze de asistență și îngrijire în cadrul centrelor de zi. De asemenea sunt prevăzute să se desfășoare 6 acțiuni comune cu reprezentanțiii comunităților locale, dezvoltarea unor proceduri inovative, precum și o campanie de informare și conștientizare a populației din respectivele comunități.

„Este foarte important acest proiect pentru noi, dacă reușim să îl ducem până la capăt. Am predat amplasamentul și urmează să avem discuții cu conducerea DGASPC Vaslui. Sunt foarte multe persoane care așteaptă cu sufletul la gură astfel de servicii, sunt bătrâni fără aparținători, cu probleme medicale și în satele componente. Prin implementarea proiectului vom face și niște locuri de muncă pentru oameni. Există locația pentru acestă investiție, care este binevenită pentru comunitatea noastră”, a spus Eduard Cazacu, primarul orașului Murgeni.

Un proiect similar se derulează de către DGASPC Vaslui în Tutova&Pogana – comunități incluzive pentru persoane cu dizabilități, care are o valoare finanțată prin POCU 2014-2020 de 7.492.806 lei, din care finanțare nerambursabilă este de 7.492.071 lei. De serviciile de abilitare/reabilitare în cadrul centrelor sociale vor beneficia 48 de persoane vulnerabile.

(Dănuț CIOBANU)

About Ciobanu Danut

%d blogeri au apreciat: