de Dănuț CIOBANU
SJU Vaslui suplimentează cu 30 de posturi UPU-SMURD cu Cabinet Medicină Dentară de Urgență. Vor fi angajați medici specialiști în medicină de urgență, asistenți medicali, brancardieri, infirmieri etc. Suplimentarea organigramei este necesară pentru scăderea timpilor de așteptare până la primul consult și de la primul consult la internare. Începând cu anul 2017, numărul de prezentări la UPU este de aproximativ 60.000 prezentări/an, cu o scădere în anul 2020 din cauza COVID-19.
Consiliul Județean (CJ) Vaslui va aproba în ședința ordinară de astăzi organigrama și statul de funcții al personalului din cadrul Spitalului Județean de urgență (SJU). Modificarea constă în suplimentarea numărului total de posturi prin înființarea unui număr de 30 de posturi in cadrul Unității Primire Urgențe (UPU) – SMURD cu Cabinet Medicină Dentară de Urgență, astfel: 4 posturi de medic specialist în specialitatea medicină de urgență; 1 post de medic specialist în specialitatea medicină de familie cu atestat în medicină de urgență; 8 posturi de asistent medical cu studii postliceale; 1 post de asistent social cu studii superioare; 8 posturi de brancardier; 6 posturi de infirmier debutant; 1 post de administrator II; 1 post de inginer de sistem debutant.
„Aceste suplimentări se propun în vederea fluidizării activității în cadrul UPU SMURD cu Cabinet Medicină Dentară de Urgență și a creșterii eficienței (scăderea timpilor de așteptare până la primul consult, scăderea timpilor de așteptare de la primul consult la internare)”, se arată în raportul la proiectul de hotărâre.
Numărul de prezentări la UPU-SMURD cu Cabinet Medicină Dentară de Urgență începând cu anul 2017 este de aproximativ 60.000 prezentări/an, iar în anul 2020 s-a înregistrat o scădere din cauza contextului epidemiologic.
O altă modificare a statului de funcții al personalului din cadrul SJU Vaslui presupune transformarea unor posturi în vederea promovării salariaților, care au susținut și au promovat examenul de promovare: este vorba despre: un post de medic rezident an V în medic specialist, specialitatea ortopedie pediatrică din cadrul Secției Chirurgie și Ortopedie Infantilă; un post de registrator medical cu studii medii, în registrator medical principal cu studii medii din cadrul Secției Pediatrie; un post de economist gradul II cu studii superioare, în economist gradul I cu studii superioare din cadrul Serviciului Financiar – Contabilitate; un post de medic specialist în medic primar, specialitatea medicină de familie, din cadrul U.P.U. – SMURD cu Cabinet Medicină Dentară de Urgență.