Home » Administratie » Taxele și impozitele locale din municipiul Vaslui pe 2022 se indexează cu un procent de 2,6%

Taxele și impozitele locale din municipiul Vaslui pe 2022 se indexează cu un procent de 2,6%

Consiliul Local Vaslui a aprobat o hotărâre privind stabilirea impozitelor şi taxelor locale, precum şi a taxelor speciale pentru anul 2022. Astfel, impozitele și taxele locale, precum și taxele speciale, pe anul 2022, se indexează cu 2,6%. Și în anul viitor, contribuabilii persoane fizice și juridice vor primi o serie de bonificații financiare: în cazul impozitului/taxei pe clădiri la 10%; în cazul impozitului/taxei pe teren la 10%; în cazul impozitului pe mijloacele de transport la 10%.

Primăria Vaslui a încasat în primul trimestru al acestui an suma de 17,8 milioane de lei din taxe și impozite locale. Dacă ne raportăm la întreaga sumă prevăzută a fi colectată în acest an, care se ridică la 33,9 milioane de lei, rezultă un grad de colectare de 52,59%. Vasile Pavăl, primarul municipiului Vaslui, a spus că dintr-un total de venituri de 220 milioane lei preconizate a fi colectate la bugetul local în acest an, în primele trei luni ale anului au fost încasate 48,5 milioane de lei, ceea ce reprezintă un procent de 22% totalul veniturilor.

„Suntem în traseul programat în ceea ce privește ceea ce ne-am propus în acest trimestru. Urmează să continuăm aceeași activitate pentru asigurarea veniturilor și în celelalte trei trimestre ale acestui an”, a subliniat Vasile Pavăl.

Bugetul local al municipiului Vaslui prevede la venituri suma de 220.460.000 lei, iar la secțiunea cheltuieli suma de 260.867.774 lei. Deficitul pe anul curent se ridică la valoarea de 40.407.774 lei.

La secțiunea de funcționare, bugetul municipiului Vaslui pe anul 2021 prevede venituri de 150.296.774 lei, ceea ce reprezintă 68,17% din total buget local şi cuprinde venituri proprii, sume defalcate din taxa pe valoare adăugată și subvenții. La secțiunea de dezvoltare veniturile sunt de 70.163.226 lei, cheltuielile de 110.571.000 lei, ceea ce indică un deficit de 40.407.774 lei.

(Dănuț CIOBANU)

 

About Ciobanu Danut