Home » Administratie » Start la lucrările de modernizare a Liceului Tehnologic „Dimitrie Cantemir” din Fălciu!

Start la lucrările de modernizare a Liceului Tehnologic „Dimitrie Cantemir” din Fălciu!

În comuna Fălciu se derulează un proiect prin intermediul căruia se va construi și dota un norp nou în cadrul Liceului Tehnologic „Dimitrie Cantemir”. Pentru alinierea unității de învățământ la standardele educaționale europene, se vor investi 5.128.229 de lei, din care finanțare nerambursabile prin POR 2014-2020 este de 4.529.655 lei. Durata estimată de realizare a proiectului este de 88 de luni (data începerii 9 septembrie 2015 – data finalizării 31 decembrie 2022).

În cadrul proiectului se va construi un nou corp de clădire cu regim de înălțime  P+1E, destinat exclusiv invățământului tehnic și profesional. În prezent, cursurile de la liceu se desfășoară în două schimburi, din cauza insuficienței spațiilor de studiu. Nou corp va avea cinci săli de clasă, trei laboratoare, cabinet medical, spații administrative, grupuri sanitare, rampe de acces, centrală termică, sistem de iluminat performant, sistem de protecție împotriva incendiilor, o bibliotecă, spații auxiliare etc.

„Licitația de adjudecare a lucrărilor a fost câștigată de o firmă de construcții din Bârlad. Avem toate avizele obținute și în cursul lunii iulie constructorii se vor apuca de treabă. La liceul de comună se învăța în două schimburi, din cauza că nu este spațiu suficient. Pentru a aduce toți elevii de la clasa I la clasa a XII-a într-un singur schimb, altă soluție nu era. Prin acest proiect vrem ca toți copiii să învețe de dimineață, pentru că în schimbul doi procesul educațional are de suferit”, a spus Neculai Moraru, primarul comunei Fălciu.

Proiectul investițional mai prevede achiziția de noi utilaje și dotări adecvate dezvoltării competențelor tehnice și profesionale: mașini de cusut electro-mecanice, mașini de surfilat, mașini de croit, mese și fiare de calcat, manechine etc.

Pentru cei 137 de elevi ai liceului din Fălciu  se vor achiziționa și echipamente TIC (calculatoare, laptopuri cu boxe și mouse, sisteme pentru Tabla Interactivă, imprimante, videoproiector, ecran de proiecție electric), precum și elevator (transportor) de interior pentru scări și InfoTerminal pentru persoane cu dizabilități, mobilier școlar etc.

(Dănuț CIOBANU)

About Ciobanu Danut