Dumitru Buzatu către Guvern: Anul acesta lucrăm cu un buget de austeritate sau de prosperitate!
de Dănuț CIOBANU
Alocările bugetare pentru UAT-uri se fac după o formulă incorectă și, din această cauză, multe comunități au probleme cu asigurarea finanțării. Șefii Consiliului Județean Vaslui susțin că acele comunități care nu au posibilitatea să colecteze venituri suficiente trebuie ajutate pentru a se dezvolta. Din păcate, deși suntem la jumătatea anului, în teritoriu nu se știe pe ce buget se lucrează: buget de austeritate sau buget de prosperitate.
Dumitru Buzatu, președintele Consiliului Județean (CJ) Vaslui, a spus că actualii guvernanți ar trebui să se decidă cu ce buget se lucrează în acest an. Mai exact, reprezentanții UAT-urile trebuie să știe dacă este în execuție un buget de austeritate sau avem de a face cu un buget al prosperității.
„Pe de o parte, bugetul este prezentat demagogic de către Guvern ca fiind un buget super-satisfăcător, iar pe de altă parte tot Guvernul spune că este un buget de austeritate. Sunt foarte mulți savanți care dau vina pe numărul mare de personal, pe numărul de locuitori al UAT-urilor că este ori prea mic ori prea mare, însă eu îmi amintesc că localitățile sunt în România și că cetățenii oriunde s-ar afla și statul, care are această misiune să îi sprijine ca ei să progreseze”, a spus Dumitru Buzatu.
Astfel, UAT-urile nu trebuie lăsate în subdezvoltare, ci trebuie sprijinite pentru ca procesul de modernizare să ajungă și în respectivele comunități. Doar în acest fel se poate vorbi de o țară cu o rată demografică pozitivă, o țară cu o populație activă care să aibă o viață decentă și să susțină economia și toate activitățile dintr-un stat modern.
„Mecanismul de constituire a bugetelor locale, după părerea mea, este deficitar. El se face după o formulă aplicând diferite cote, iar în fiecare an dă un număr foarte mare de rezultate neconforme cu exigențele unor bugete care să susțină activitatea UAT-urilor (salarii, asistență socială etc.) și să se dezvolte. Nu toate comunitățile au posibilitatea să colecteze venituri, astfel încât să susțină procesul de modernizare. Din acest punct de vedere este nevoie ori de o formulă suplimentară de alocare, ori de o corectare a formulei respective, astfel încât erorile de 1 sau 2% să fie acoperite prin alocarea sumelor pentru echilibrare la dispoziția CJ-ului. Din păcate, nu este așa!”, a mai spus Dumitru Buzatu.
Aprobarea foarte târziu a bugetelor comunităților locale în acest an afectează serios dezvoltarea UAT-urilor vasluiene. Primarii susțin că foarte mult timp au putut lucra doar pe bugetul din anul trecut, ceea ce nu le-a permis să finanțeze demararea noilor investiții.
„Ne-a afectat și ne afectează în continuare faptul că bugetul a fost aprobat târziu. În primele luni ale anului am putut face plăți doar pentru investițiile vechi. Normal că ne-a afectat, deoarece pentru investițiile noi nu am făcut aceste plăți. Și în prezent ele sunt întârziate și nu suntem credibili în fața cetățenilor care ne dau ajutorul, a firmelor de consultanță, proiectare etc.”, a spus Ioan Dorobanțu, primarul comunei Bogdănești.
Cât privește necesarul de fonduri pentru continuarea proiectelor de dezvoltare, situația este similară cu cea din anul trecut. În general primarii au nevoie de resurse mult mai consistente pentru a-și susține proiectele propuse.
„Multe primării cu un număr mic de locuitori se plâng că nu o să le ajungă banii. Noi sperăm să mai primim și alte surse până la rectificarea bugetului consolidat al statului”, a spus Toader Dima, primarul comunei Berezeni.