Home » Business » Firme salvate de la faliment! Ajutor de peste 13 milioane de lei pe perioada pandemiei

Firme salvate de la faliment! Ajutor de peste 13 milioane de lei pe perioada pandemiei

În vederea sprijinirii reluării activităţii economice, prin OUG 92/2020 din 28 mai 2020 s-au acordat măsuri de sprijin pentru angajaţi şi angajatori. Este vorba despre un procent de 41.5% ce reprezintă decontul contribuțiilor acordat angajatorilor ai căror angajaţi au beneficiat de şomaj tehnic pe o perioadă de minim 15 zile pe perioada stării de urgenţă sau de alertă, care au menţinut raporturile de muncă cu angajaţii.

Acești angajatori au primit lunar, pe o perioadă de 3 luni de la data încetării suspendării contractelor de muncă, începând cu 1 iunie 2020, o sumă reprezentând 41,5% din salariul de bază brut corespunzător locului de muncă ocupat, limitat la 41,5% din salariul mediu brut.

Angajatorii au avut obligaţia menţinerii raporturilor de muncă până la data de 31 decembrie 2020, cu excepţia lucrătorilor sezonieri. Acest drept s-a acordat începând data de 1 iunie 2020 pe o perioadă de trei luni consecutiv.

Suma totală plătită de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Vaslui pentru această măsură a fost de 13.136.588 lei, pentru un număr de 1.979 de cereri, cu un număr maxim lunar de 5.968 persoane (707 agenţi economici), înregistrat în luna august 2020.

Pandemia de coronavirus a afectat sever IMM-urile de la nivelul județului Vaslui. Dacă o parte din micile afaceri au redus personalul sau nu au mai făcut noi investiții, alte firme și-au sistat activitatea. Pe fondul scăderii resurselor financiare ale populației s-a diminuat constat și cererea pe piață. Industria confecțiilor a scăzut cel mai mult din cauza lipsei de cerere, dar nici alte domenii de activitate cum ar fi serviciile nu o duc mai bine.

„Noi vom mai vorbi de pandemie cel puțin 2 -3 ani. Lucrurile nu se vor așeza atât de repede. Nimic nu va mai fi la fel ca înainte”, a avertizat Ionel Constantin, președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Vaslui.

(Dănuț CIOBANU)

 

About Ciobanu Danut