Home » Local » Garda de Mediu Vaslui a aplicat o amendă record operatorului depozitului de la Roșiești

Garda de Mediu Vaslui a aplicat o amendă record operatorului depozitului de la Roșiești

Garda de Mediu Vaslui a amendat cu suma de 100.000 de lei operatorul depozitului de deșeuri CMID Rosiești, pentru poluarea din data de 29 iunie 2021. De asemenea, operatorul are termen până în septembrie să remedieze problemele de mediu. În caz contrar, vor fi luate o serie de măsuri: suspendarea autorizației integrate de mediu; suspendarea activității etc.

Gabriel Laic, comisar șef al Gărzii de Mediu Vaslui, a precizat că această este cea mai mare amendă acordată în județul Vaslui pentru încălcarea normelor de mediu.

„După poluare, noi am pus măsură să își dubleze sistemele de siguranță, lucru pe care l-au făcut. De asemenea, am cerut să fie anulate niște conducte de siguranță. Măsurile au fost realizate și poluarea accidentală cu levigat nu mai are cum să se mai întâmple. În acest moment, stația de epurare din cadrul depozitului de la Roșiești este nefuncțională. Am dat termen de două luni pentru remedierea tuturor problemelor.. Sistemul integrat de gestionare a deșeurilor din județul nsotru este funcțional și trebuie să îl perfecționăm”, a spus Gabriel Laic.

Depozitul ecologic de la Roșiești se întinde pe o suprafață de 20 de hectare și a fost pus în funcțiune în anul 2018. Capacitatea totală a depozitului este de 3.760.000 metri cubi, din care 1.380.000 metri cubi sunt alocați primei celule (suficient pentru perioada 2012–2025).

Depozitul de la Roșiești mai are în componență o stație de sortare care este construită în perimetrul amplasamentului și a început să funcționeze efectiv începând cu luna ianuarie 2020. Stația de sortare din cadrul CMID Roșiești are o capacitate maximă de 28.500 tone/an și funcționează alternativ pentru cele două fluxuri procesate: 14.500 tone pentru hârtie și carton și 14.000 tone pentru plastic și metal. Stația de sortare funcționează în cadrul contractului de delegare încheiat cu SC Romprest Energy SRL, operatorul CMID Roșiești pe o durată de 25 ani.

(Dănuț CIOBANU)

 

About Ciobanu Danut

%d blogeri au apreciat: