Astăzi a avut loc proba scrisă pentru titularizare în învățământul preuniversitar. Rezultatele se afișează în 27 iulie
Miercuri, 21 iulie, a avut loc proba scrisă din cadrul concursului național de ocupare a posturilor didactice/catedrelor din unitățile de învățământ preuniversitar, sesiunea 2021. Proba a început la ora 9:00, în două centre de concurs: Liceul Teoretic ”Mihail Kogălniceanu” Vaslui și Liceul Teoretic ”Emil Racoviță” Vaslui, respectându-se toate măsurile igienico-sanitare, valabile în cazul examenelor naționale, privind normele de acces în spațiile de examen, în vederea protejării candidaților și a personalului implicat, în contextul situației epidemiologice generate de pandemia de Covid-19.
Pentru susținerea acestei probe, în județul Vaslui, s-au înscris 639 de candidați (6 au fost respinși din etapa de validare a dosarelor), dintre care 125 de candidați provin din promoția curentă. Proba s-a desfășurat la 37 de discipline în județul Vaslui: Liceul Teoretic ”Mihail Kogălniceanu” Vaslui – 15 discipline și Liceul Teoretic ”Emil Racoviță” Vaslui – 22 de discipline.
Candidații au fost prezenți în sală cel mai târziu la ora 8:15. După primirea subiectelor, durata de redactare a lucrărilor a fost de 4 (patru) ore, cu posibilitatea prelungirii cu una-două ore în situațiile speciale (candidați nevăzători, ambliopi sau cu anumite deficiențe de vedere). În aceste cazuri, comisiile județene de organizare și desfășurare a concursului asigură condiții de egalizare a șanselor pentru candidații cu deficiențe, prin adaptarea procedurilor de redactare a lucrărilor la subiectele de concurs, în funcție de particularitățile individuale și de cele specifice deficienței respective.
Subiectele, traducerea acestora în limbile minorităților naționale și baremele de evaluare pentru toate disciplinele de concurs au fost asigurate de Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație și vor fi publicate după susținerea probei scrise, pe site-ul subiecte.edu.ro (ora 16:00). Primele rezultate vor fi afișate în data de 27 iulie, la sediile inspectoratelor școlare și pe site-ul http://titularizare.edu.ro.
Contestațiile se depun la sediile inspectoratelor școlare județene sau se transmit prin mijloace electronice, în zilele de 27 iulie, după afișarea rezultatelor, până la ora 21:00, respectiv 28 iulie, până la ora 12:00. Contestaţiile pot fi transmise si prin e-mail, după afişarea rezultatelor, până în data de 28 iulie, ora 12:00. Rezultatele finale se afișează la sediile inspectoratelor școlare județene și pe site în data de 3 august.
Pentru angajarea pe perioadă nedeterminată (titularizare), candidații trebuie să obțină la proba scrisă minimum nota 7 (șapte), iar pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), minimum nota 5 (cinci). Proba practică și inspecția la clasă au fost eliminate pentru anul în curs prin OUG nr. 70/2020, aprobată prin Legea nr. 179/2020, cu modificările şi completările ulterioare.
Repartizarea candidaților pe posturile didactice de predare vacante publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată, în ordinea descrescătoare a notelor obținute la proba scrisă, se realizează în ședințe publice sau on-line, organizate de către inspectoratele școlare în intervalul 4 – 5 august.
La nivel județean sunt disponibile 134 de posturi didactice/catedre vacante pentru angajare pe perioadă nedeterminată (79 în mediul urban şi 55 în mediul rural). Cele mai multe posturi vacante pentru angajare pe perioadă nedeterminată vizează următoarele discipline/specializări: învățători 32 de posturi și 88 de candidați;educatoare 20 de posturi și 144 de candidați; muzică instrumentală 11 posturi și 4 candidați; educație fizică și sport și pregătire de specialitate 9 posturi și 58 de candidați; limba engleză 9 posturi și 25 de candidați. La disciplinele limba și literatura română sunt 55 de candidați pentru 4 posturi, iar la matematică 15 candidați pentru 5 posturi.
Cadrul normativ care reglementează organizarea și desfășurarea concursului național de ocupare a posturilor/catedrelor didactice vacante/rezervate din învățământul preuniversitar, sesiunea 2021, precum și programele specifice pentru concurs sunt disponibile pe site-ul http://titularizare.edu.ro.