Home » Culture » În timp ce școlile sunt închise, sute de copii participă la programul ”Biblioteca de vacanță”

În timp ce școlile sunt închise, sute de copii participă la programul ”Biblioteca de vacanță”

Biblioteca Județeană ”Nicolae Milescu Spătarul” Vaslui derulează în această perioadă programul ”Biblioteca de vacanță”. Zilnic, sute de copii sunt prezenți la instituția de cultură și participă la atelierele organizate în cadrul proiectului. Este vorba despre ateliere de învățare a limbilor străine, dansuri, desen, șah, ateliere dedicate curiozităților geografice pentru tinerii atrași de turism etc.

La ateliere participă tineri organizați în grupe cu vârsta între 7 și 14 ani, o grupă având între 12 și maxim 20 de persoane. Fiecare grupă este coordonată de un lector și doi voluntari. Activitățile se vor desfășura până în data de 1 septembrie, iar în perioada derulării Zilelor Vasluiului tinerii participanți la atelierele culturale vor primi diplome.

„Suntem în al optulea an de când în parteneriat cu o serie de unități de învățământ și cu cei 60 de voluntari pe care îi avem activi în preajma bibliotecii organizăm acest program. Această activitatea s-a născut dintr-o nevoie reală pe care o au copiii de a fi împreună, de a lucra împreună, de a se apropia de lectură și a nu întrerupe procesul  educațional. În toate școlile o să găsiți un lacăt mare pe ușă și cu terenurile de sport foarte bine zăvorâte, așa că tinerii nu prea își găsesc un rost în preajma unităților de învățământ. În acest context am zis că biblioteca aparține în egală măsură și copiilor și adulților și am organizat biblioteca de vacanță. În fiecare zi suntem cu casa plină, cu gălăgia specifică și cu bucuria care se citește în ochii copiilor, atunci când participă la activitățile noastre”, a spus Gelu Bichineț, directorul Bibliotecii Județeane ”Nicolae Milescu Spătarul” Vaslui.

(Dănuț CIOBANU)

 

 

 

 

About Ciobanu Danut

%d blogeri au apreciat: