Local

Un polițist din Vutcani a salvat un om din flăcări!

Un localnic din Vutcani îi datorează viața unuia dintre polițiștii care activează în cadrul postului de poliție din comună, după ce acesta din urmă și-a riscat propria-i viață și l-a salvat dintr-un incendiu care a distrus casa omului. Totul s-a petrecut în seara zilei de duminică, 25 iulie, în jurul orei 20, când agentul Andrei Bogdan Mantaroșie (care era în timpul liber) a sesizat că locuința unui sătean (43 de ani), situată în apropierea postului de poliție, a fost cuprinsă de flăcări. Fără să ezite, polițistul a ignorat pericolul la care se expunea și a pătruns în locuință pentru a vedea dacă sunt persoane captive.

”A observat că într-o cameră, pe un pat, se află un bărbat. A procedat la evacuarea acestuia, sesizând ulterior Primăria comunei Vutcani pentru a interveni până la sosirea echipajului de pompieri”, se arată într-un comunicat emis de Inspectoratul de Poliție al Județului (IPJ) Vaslui.

Polițistul Mantaroșie a reușit să scoată victima pe una dintre ferestrele casei cuprinsă de flăcări, la scurt timp ajungând la fața locului și echipaje ale Detașamentului de pompieri Vaslui. Fără îndoială, dacă polițistul nu ar fi intervenit prompt, bărbatul ar fi încheiat socotelile cu cu această lume, mai ales că era și bine ”afumat”. De altfel, pompierii au stabilit ulterior că evenimentul a fost provocat tocmai pentru că individul ar fi adormit în timp ce fuma, jarul de la țigară generând incendiul ce i-a distrus locuința și a fost cât pe ce să-i și pună capăt zilelor. Deși nu a suferit leziuni grave, victima a fost transportată la Spitalul Județean de Urgență din Vaslui pentru investigații medicale mai amănunțite.

”Când au ajuns colegii la locul intervenției, flăcările se manifestau în două camere și amenințau să se extindă la o locuință învecinată, cu care făcea perete comun casa afectată. Pompierii au acționat pentru lichidarea incendiului care a distrus cele două camere si au scos două butelii pline, care puteau exploda oricand si distruge inclusiv gospodăria alăturată.nCercetările efectuate la faţa locului au indicat faptul că evenimentul s-a produs, cel mai probabil, din cauza unei țigări nestinse”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) ”Podul Înalt” Vaslui.

Gestul altruist al polițistului din Vutcani merită apreciat, chiar dacă, așa cum se menționează în comunicatul  emis de Biroul de Presă al IPJ Vaslui ”este un gest normal pe care trebuie să îl facă nu numai un poliţist, ci orice om care trăieşte într-o societate bazată pe valori sociale şi respect”!

Related Articles

Back to top button