Home » Administratie » Parcarea de pe Călugăreni va fi modernizată. Dezbateri aprinse în CL Vaslui pe tema parcărilor

Parcarea de pe Călugăreni va fi modernizată. Dezbateri aprinse în CL Vaslui pe tema parcărilor

Consiliul Local (CL) Vaslui va aproba în ședința ordinară de astăzi proiectul de hotărâre privind aprobarea documentaţiei şi indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiţii „Modernizare parcare strada Călugăreni nr. 5, municipiul Vaslui”.

Prin realizarea obiectivului se urmăreşte ridicarea gradului de civilizaţie, a confortului şi a calităţii vieţii, îmbunătăţirea situaţiei actuale a infrastructurii, sporirea capacităţii de parcare şi circulaţiei în vederea creşterii fluenţei şi măririi siguranţei circulaţiei rutiere.

Principalele lucrări propuse sunt desfacere structură din beton existentă; trotuare pavele autoblocante; borduri; reţea de canalizare pluvială; marcaje rutiere transversale; indicatoare rutiere etc. Valoarea totală, conform devizului general este de 448.012 lei (cu TVA).

În ultimele ședințe ale CL Vaslui, construcția de noi parcări a fost una din temele favorite pentru consilierii. La aprobarea rectificării bugetului local – etapa iunie 2021, principala dezbatere carea avut loc pe marginea proiectului de hotărâre a vizat lipsa parcărilor din municipiul Vaslui.

Valentin Dragomir, consilier PNL, a spus că ar vrea să vadă la una din rectificările bugetare cum se alocă fonduri pentru construcția unei parcări noi.

„Aceasta cu parcarea e toată problema. Avem nevoie de o parcare nouă în Vaslui sau un avem nevoie?”, a întrebat Dragomir.

Alexandru Barbu, consilier PSD, i-a răspuns lui Dragomir că se bucură pentru interesul pe care îl arată față de subiectul parcărilor. Același interes, a continuat social-democratul, ar fi trebuie să fie manifestat și la propunerea concretă făcută de grupul PSD pentru construcția unei parcări.

Dragomir a replicat că au venit propuneri de parcări din partea partidelor politice și ar fi trebuit ca și executivul local să vină cu o astfel de propunere.

(Dănuț CIOBANU)

About Ciobanu Danut

%d blogeri au apreciat: